Toată averea basarabenilor trimişi în Siberia sau Kazahstan a fost confiscată, iar locuinţele lor au fost împărţite veneticilor sau vândute pe sub mână funcţionarilor membri de partid.
Ce s-a întâmplat cu averea celor care au fost desemnaţi „duşmani ai poporului"? Toate proprietăţile celor deportaţi în Siberia sau Kazahstan au fost confiscate. Inclusiv casele, care erau râvnite de mulţi doritori de a primi o locuinţă pe gratis. În special, era vorba de aşa-numiţii specialişti trimişi din Rusia sau Ucraina, care credeau că li se cuvin casele „chiaburilor" sau „culacilor".
Mai mult, unii veneau în Moldova anume pentru a căpăta o locuinţă, deoarece nu puteau obţine una în localităţile lor de origine. Din documentele deja publicate, ştim că noii veniţi de peste Nistru abia aşteptau să fie organizată deportarea din iulie 1949 pentru a putea beneficia de locuinţe, mai ales la oraşe, dar şi în centrele raionale sau la sate.
Asta pentru că toate casele deportaţilor urmau a fi expropriate şi distribuite cadrelor din poliţia politică sovietică şi miliţie, şefilor din administraţia locală şi centrală. Altele au fost transformate în şcoli, puncte medicale, biblioteci sau au devenit sedii ale diferitelor instituţii de stat şi de partid.
MĂRUL DISCORDIEI ÎNTRE FUNCŢIONARII COMUNIŞTI
Un document descoperit recent la Arhiva Naţională a Republicii Moldova aruncă o lumină nouă asupra acestei probleme. Astfel, într-o hotărâre a Consiliului de Miniştri al RSSM, din 12 decembrie 1956, semnată de Gherasim Rudi, preşedinte al Guvernului de la Chişinău, sunt trecute în revistă câteva dintre încălcările semnalate.
Acelaşi dosar conţine rapoarte semnate de diferiţi demnitari, printre care şi Nicolai Şciolokov, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al RSSM, viitor ministru de Interne al URSS (1965-1982), care se refereau la situaţia fostelor locuinţe