Modificările respiratorii la sugarii cu tulburări de respiraţie din secţiile Pediatrie şi Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu-Mureş vor fi monitorizaţi prin intermediul unor echipamente de monitorizare a apneei donate de Rotary Club România.
Fiecare echipament constă dintr-o saltea pe care este plasat sugarul şi care, în momentul în care acesta nu respiră mai mult de 20 secunde, declanşează o alarmă sonoră. „Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş a primit, sub formă de donaţie, din partea Rotary Club Romania, cinci echipamente de monitorizare a apneei, tulburărilor de respiraţie, la sugari, pentru secţiile de pediatrie şi neonatologie. Aceste echipamente nu necesită întreţinere specială sau consumabile, ele funcţionează pe bază de baterii uzuale, iar utilizarea lor este deosebit de simplă”, a declarat dr. Florin Gomotârceanu, managerul SCJU Târgu-Mureş.
Aparatele pot fi utilizate şi la domiciliu
Aparatele de monitorizare a apneii în somn sunt mai benefice pentru utilizarea lor la domiciliu, deoarece prematurii de la greutatea de 2500 de grame sunt lăsaţi la domiciliu, unde părinţii nu pot monitoriza respiraţia copilului 24 de ore din 24. ”Aparatele acestea de monitorizare a apneii în somn sunt foarte benefice pentru sugarii de vârsta mică, în special până la vârsta de patru luni, poate cinci-şase, care au centrul respirator imatur şi care pot din cauza unei perioade de apnee mai prelungite să facă moarte subită. Poate fi găsit mort în pat fără să aibă un substrat patologic. Pentru prematurii mici care sunt în spitale nu este o mare problemă, aceştia sunt supravegheaţi 24 de ore din 24 de către personal medical, dar aceşti prematuri de la 2500 de grame sunt daţi acasă şi mamele nu sunt avizate sau sunt avizate, dar nu se pricep, mai adorm şi ele, nu sesisează şi copilul moare numai din această cauz