Ouă din Bucovina

Azi e Joia Mare, ziua când se vopsesc ouăle. Cultul încondeierii ouălor este foarte vechi şi explicabil prin germenul de viaţă în stare latentă ce se află în fiecare ou proaspăt. El serveşte ca simbol al încolţirii, al perpetuării speciilor, al primenirilor şi, deci, al venirii primăverii.

Aşa cum preciza etnologul Alexandru Tzigara-Samurcaş, era firesc ca tot prin ouă să se simbolizeze şi învierea lui Iisus Christos. Introducerea acestui obicei creştin nu e cuprinsă în cărţile sfinte, dar e lămurită într-o seamă de legende, din care vreo 10 circulă şi la noi. La toate popoarele ortodoxe, ouăle încondeiate alcătuiesc una dintre interesantele manifestări ale artei populare.

Motive diverse

Privite mai de aproape însă, nu se poate tăgădui însemnătatea desenelor atât din punct de vedere etnografic, cât şi artistic. Deşi asemănându-se la trăsături generale, încondeierile variază însă, având un caracter propriu fiecărui popor. Astfel, pornind de la noi ca să mai înaintăm către Apus, trecând prin Bucovina, Boemia până în Polonia, cu atât găsim motive geometrice mai complicate, combinaţii mai savante şi culori mai multe.

Ouă încondeiate cu mărgele

„Se spune că se întind ouăle pe un ştergar curat după ce întâi au fost bine spălate, uneori chiar cu un zer acrit, ca să prindă bine ceara şi vopseaua. Într-un hârb lângă jeratic se topeşe ceara albă de albine. În dreapta, gospodina ţine condeiul, chişiţa sau bijara, o bucăţică de lemn, având în vârf un tub subţire de tinichea în care se prinde ceara topită. Se încinge condeiul în hârb şi ducându-l uşor pe ou, ceara lasă dungi îngrijit aduse sau puncte zise «pui», pe urma cărora vor răsări apoi desenele cele mai frumoase. Ouăle astfel pictate sau împestriţate se trec apoi în vopseaua roşie. Dacă e vorba ca ouăle să rămâna aşa, adică într-o singură culoare, numite şi merişoa