Ungurii lucrează intens pe coridorul IV paneuropean. Au inaugurat miercuri 31,6 kilometri de autostradă, între Szeged şi Mako, şi anunţă că anul viitor ajung la Nădlac. Începute în 2008 şi grav afectate de revărsările Tisei, lucrările merg în ritm alert în ţara vecină.
De cealaltă parte a graniţei, ministerul român al Transporturilor a anunţat la începutul săptămânii trecute câştigătorii licitaţiilor pentru proiectarea şi construcţia a 183 de kilometri de pe coridorul IV, între Nădlac şi Sibiu. Lucrările la cele patru tronsoane urmează să înceapă în cursul acestui an, iar în 2013 ele ar trebui finalizate. Costurile sunt de aproximativ 1 miliard de euro, fără TVA.
Printre câştigători se numără şi unele dintre cele mai mari companii locale de construcţii: Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, Spedition UMB şi Tehnostrade (ambele companii fiind deţinute de Dorinel Umbrărescu), Straco Grup (Alexandru şi Traian Horpos) sau Euroconstruct Trading '98 (Dan Besciu şi Sorin Vulpescu).
Coridorul IV paneuropean începe în Germania la Nurenberg şi se continuă pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. În România, traseul trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa.
Ungurii lucrează intens pe coridorul IV paneuropean. Au inaugurat miercuri 31,6 kilometri de autostradă, între Szeged şi Mako, şi anunţă că anul viitor ajung la Nădlac. Începute în 2008 şi grav afectate de revărsările Tisei, lucrările merg în ritm alert în ţara vecină.
De cealaltă parte a graniţei, ministerul român al Transporturilor a anunţat la începutul săptămânii trecute câştigătorii licitaţiilor pentru proiectarea şi construcţia a 183 de kilometri de pe coridorul IV, între Nădlac şi Sibiu. Lucrările la cele patru tronsoane urmează să înceapă în cursul acestui an, iar în 2013 ele ar trebui finalizate. Costurile sunt de aproximativ 1 mi