Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu au terminat autostrada, dar au luat banii

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 21 aprilie 2011 ·

Revista presei Cele trei companii, ale caror contracte pentru constructia autostrazii Moara Vlasiei-Ploiesti au fost reziliate, au primit 95% din valoarea initiala a proiectului. Sa intri din comuna Moara Vlasiei, de pe DJ 101, pe traseul viitoarei autostrazi spre Ploiesti e o aventura. In anul in care firmele Euroconstruct Trading 98, Pa&Co si Spedition UMB trebuiau sa termine autostrada (15 decembrie 2011) sunt portiuni unde pamantul nici macar nu a fost atins. Odata descoperit drumul de pamant ce duce spre santier (unde, conform proiectului, ar trebui sa existe un nod rutier), se desfasoara ochilor doar o fasie lata de 50 de metri pe care s-a excavat pamantul si s-a asternut balastul. Peste acesta ar fi trebuit puse jumatate de metru de piatra sparta, stratul intermediar de asfalt si cel final si facute multe alte lucrari daca ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, nu ar fi reziliat contractul celor trei constructori. Reziliere ce este de-a dreptul avantajoasa pentru cei trei constructori, dupa cum vom arata. Primul tronson este in lucru la firma Euroconstruct Trading 98, detinuta de Dan Besciu, si este traversat in cateva locuri de coloane forate, ramase suspendate in aer, in asteptarea podurilor pe care cele cateva drumuri judetene vor traversa autostrada. Cativa muncitori si doua-trei utilaje zac in batatura. Mai mobili decat utilajele lui Besciu sunt localnicii, care au si inceput sa foloseasca „autostrada" aflata in stadiul de balast drept scurtatura. Traversarea Ialomitei catre tronsonul aflat in lucru la firma Pa&Co detinuta de Costel Casuneanu este iarasi o aventura. Nici aici nu a fost construit podul peste rau. Stadiul lucrarilor e acelasi si exista portiuni unde nici macar nu au fost facute sapaturile si nu s-a asternut balastul pe toata latimea autostrazii. Blocajul culmineaza la km 48, unde doar vegetatia parjolita, semn ca pamantul a fost lasat in p

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 7 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 4 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°