Cel mai vechi text în limba română nu e Scrisoarea lui Neacşu de la Câmpulung din 1521, ci o pisanie de biserică cu următorul conţinut: "Cari va s-vină şi va si s-încl'ină cu evlavie, la aestă bisearică, Dumnidză va s-l'i agiută, 1426". Acest cel mai vechi text românesc, scris cu aproape un secol mai devreme decât cel fixat în toate manualele, a fost cioplit în anul 1426 pe un perete al lăcaşului ortodox din satul aromânesc Linotopi din Grecia.

Am încercat acum opt ani să ajung în această localitate de la nordul Greciei, unde mă aflam la o adunare parlamentară a Ţărilor din Bazinul Mării Negre. Dar după ce am vorbit cu cercetătorul Hristu Cândroveanu, preşedintele Fundaţiei Culturale Aromâne "Dimândarea Părintească", entuziasmul meu a pierit. Mi s-a spus că inscripţia a fost, în timpul unei reparaţii de acum două decenii, răzăluită şi distrusă de către meşteri, la indicaţia preoţilor greci, motivându-se că aceasta nu era în... greceşte.

Cum aşa?!, l-am întrebat nedumerit pe distinsul savant, care mi-a spus: "Acest lucru s-a întâmplat şi pentru că România de până la 1989 uitase de noi, cei peste 1,5 milioane de aromâni din Balcani, comuniştii ignorând existenţa noastră în lume, lucru care a avut urmări catastrofale pentru şcolile, bisericile şi monumentele noastre culturale. Iar fără şcoală şi biserică nu se poate menţine nici o minoritate naţională".

Acum o lună am avut acelaşi sentiment de neputinţă aflându-mă în faţa Catedralei Pogorârea Sfântului Duh din Cernăuţi.

În anii '70 ai secolului trecut, părintele Serafim Dabija a fost o vreme preot în această Catedrală. Pe frontispiciul acesteia pe atunci se putea citi o inscripţie cu litere de câteva şchioape în limba română: "Unul în trei ipostasuri Dumnezeu". Ea mărturisea că această catedrală a fost ctitorită de români.

Acum o lună am observat că inscripţia românească, pe care zbirii ate