Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un deces în urma accidentului de la Vârşolţ

Publicat in Adevarul, joi 21 aprilie 2011 ·

Magdalena Sabou, de 47 de ani, din localitatea Bozieş, rănită în accidentul care a avut loc în 8 aprilie, între localităţile Vârşolţ şi Pericei, a murit, la începutul acestei săptămâni pe patul clinicii de neurochirurgie din Cluj.

Magdalena Sabou, de 47 de ani, din satul sălăjean Bozieş, a murit, la începutul acestei săptămâni la Clinica de Neurochirugie din Cluj, unde era internată în urma accidentului care a avut loc în data de 8 aprilie, între localităţile Pericei şi Vârşolţ.

Conform unor surse medicale, deşi starea femeii, care suferise leziuni în zona capului, părea să se îmbunătăţească, ea a decedat din cauza unui stop cardiac. Magdalena Sabou avea şi alte probleme de sănătate, fiind dializată.

În accidentul din 8 aprilie şi-a mai pierdut viaţa şi un tânăr de 33 de ani, care a adormit la volan şi a intrat cu maşina într-un microbuz în care se afla şi Magdalena Sabou.

O persoană a murit pe loc şi alte 10 au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc în dimineaţa zilei de 8 aprilie, în apropiere de Pericei.

„În jurul orei 6.15, un şofer de 33 de ani, care se îndrepta înspre Şimleu, a adormit la volan şi, pătrunzând pe contrasens, a intrat în coliziune cu două autoturisme, care circulau regulamentar”, se arată într-un comunicat al IPJ Sălaj.

În una dintre maşinile lovite de şoferul adormit se aflau cinci pacienţi, care mergeau la Zalău pentru dializă. Impactul a fost fatal pentru şoferul vinovat de producerea accidentului, tânărul murind pe loc.

În scurt timp, la faţa locului au intervenit şi pompierii cu o maşină de descarcerare, pentru a-i scoate pe răniţi dintre fiarele contorsionate ale maşinilor.

Trei persoane, cu leziuni mai severe, printre care şi Magdalena Sabău, au fost transferate la spitale din Cluj, iar alte două femei au rămas internate laspitalul din Zală

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume / Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială

News.ro acum 18 minute
Candidatul PSD la Preşedinţie Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce a votat la alegerile prezidenţiale, că , a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii să aibă un trai decent. El

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 13 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 23 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Peste 1 milion de cetăţeni au votat în ţară

Mediafax acum 13 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 55 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°