Între Juliano Spadacio şi George Copos urmează a se declanşa un adevărat război. Jucătorul şi-a depus memoriu la FIFA, a plecat acasă cu şapte etape înainte de finalul campionatului şi a instigat şi restul jucătorilor la revoltă. Motivul este ultracunoscut: restanţele financiare. De altfel, alb-vişiniii au refuzat să se mai antrenze miercuri seară la Pro Rapid.
Deşi echipa are ca obiectiv Liga Europa şi se află pe locul cinci în Liga I, Copos spune că are de gând să-i ceară daune lui Spadacio: „Pentru faptul că a plecat de la echipă, va suporta toate consecinţele. Mai mult, noi credem în continuare în şansele la titlu. Iar dacă nu vom reuşi să câştigăm campionatul din cauză că el a plecat de la echipă în mijlocul competiţiei, îi vom solicita inclusiv daune materiale. Aşa este normal, pentru că există un contract între noi şi el care trebuie respectat". Speriat de ce se întâmplă la club, dar şi de protestul jucătorilor de miercuri, patronul din Giuleşti a decis să lichideze ieri o parte din restanţele de trei luni faţă de jucători. Numai că, în stilu-i caracteristic, Copos a început să se văicărească apoi: „Sunt epuizat şi extrem de trist, pentru că nu eu trebuie să rezolv toate aceste lucruri".
Şumudică: „În alte condiţii, luam titlul"
De când a preluat Rapidul, Şumudică a albit şi la propriu, şi la figurat. Antrenorul se pare că a ajuns acum la capătul răbdărilor. A spus că s-a săturat de atâtea scandaluri şi a invocat chiar şi o despărţire de clubul de lângă Grant. El a lămurit şi mai multe probleme din vestiarul echipei. Deşi preşedintele, Dinu Gheorghe, a spus că jucătorii n-au intrat în grevă acum două zile şi că „au fost la vizionare", Şumudică a recunoscut că „băieţii n-au vrut să se pregătească!".
Apoi, tehnicianul a dezvăluit care sunt motivele care-l determină să se gândească la plecare. „E greu să gestionezi clubul. Un antrenor