De 21 de ani de când croiesc şi desenează în libertate, designerii români au învăţat să facă mai mult decât creaţie şi show. Fac bani din modă.

,,Mai ții minte «america», Mihai?", se aude vocea Lizei Panait în cafeneaua aproape pustie, într‑o după‑amiază de luni. „Cum să nu, dar tu mai ții minte foaia de ceapă?", răspunde Mihai Albu. „Dar pânza topită, mai știi?", plusează din nou Liza Panait. Cu un cappuccino în față, privesc când spre unul, când spre celălalt. Îmi amintesc de vremea liceului, când bobocii se adunau să asculte discuțiile celor din clasele mari, în jargoanele lor necunoscute. „America" nu are nimic de‑a face cu continentul - este numele dat, pe vremuri, pânzei de bumbac nealbite, așa cum foaia de ceapă era denumirea generică pentru un material fin și subțire asemănător batistului. Cât despre pânza topită, aceasta este un material tipic românesc, care nu se mai produce la noi de vreo 20 de ani și care se importă, acum, din Italia. La prețul de 17 euro metrul.

Mihai Albu și Liza Panait au prins vremurile în care aceste denumiri făceau parte din limbajul comun al designerilor optzeciști. Vremurile în care Fondul Plastic era frecventat cu mai multă sfințenie decât toate concept store‑urile din ziua de azi. Își amintesc, amândoi, cum hainele și pantofii se făceau din materiale obținute cu aprobare specială, prin metode de croitorie neconvențională. „A fost o perioadă complicată și frumoasă", își amintește Liza Panait. „Dar frumoasă o văd doar acum, atunci mi se părea numai complicată." De cealaltă parte a mesei, designerul Kristina Dragomir ascultă, ca și mine, poveștile despre moda românească de dinainte de „Vogue", de dinainte de Săptămâna Modei, de dinainte de „Guinness Book". O perioadă pe care nu a trăit‑o ca designer, dar pe care o bănuiește.

Liza Panait, Mihai Albu și Kristina Dragomir ocupă, fiecare, câte o nișă a modei românești.