Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săptămâna Mare: În a cincea zi de Denii ne amintim de răstignirea şi moartea lui Hristos

Publicat in Adevarul, joi 21 aprilie 2011 ·

Slujba de joi seara este una dintre Deniile cele mai importante - Denia celor 12 Evanghelii - în care se face pomenire de patimile mântuitoare ale lui Hristos.

Cele 12 Evanghelii relatează tot ce se întâmplă din momentul prinderii Mântuitorului: ducerea la judecata nedreaptă, răstignirea şi moartea lui Hristos pe cruce.

Preoţii amintesc la slujbă despre momentul prinderii lui Hristos prin trădarea lui Iuda, apoi despre plimbarea la o judecată nedreaptă. „Iisus a fost plimbat de la Ana la Caiafa, apoi lucrurile au fost tergiversate, ca în final să avem judecarea nedreaptă a lui Pilat“, aminteşte părintele Eugen Tănăsescu.

Preotul susţine că în zilele noastre există o încercare de reabilitare a lui Pilat: „Se încearcă să se spună că el a fost nevinovat, însă puterea procesului la el a fost. Pilat a făcut un compromis lumesc: nu voia o tulburare a poporului“.

„Omori un om nedrept, dar vrei să respecţi sărbătoarea“

Momentul răstignirii între tâlhari este amintit tot la slujba de joi. „Iisus spune: «Ce rău v-am făcut eu vou㻓. Îi spune lui Pilat: «Dacă am făcut rău, e drept să mă baţi. Dar dacă am făcut bine, pentru ce mă baţi»“, povesteşte preotul.

„Nu supliciul fizic este important, ci nedreptatea din care a pornit. Astăzi, multe din chinurile lumii se întâmplă din nedreptăţi, din hotărâri luate pe nedrept, din compromisuri lumeşti, care trec de zona adevărului“, crede preotul.

În Deniile de joi se aminteşte şi de coborârea de pe cruce, făcută în grabă. „Este un alt moment al compromisului politic. Se zice că ziua care urma era mare, adică venea Paştele, din acest motiv arhiereii nu s-au dus la judecată, ca să nu se spurce. Câtă ipocrizie. Noi luăm o hotărâre nedreaptă, dar vrem să pozăm în oameni buni. Omori un om nedrept, dar vrei să respecţi sărbătoarea“, se revoltă Eurgen Tănăsescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°