Scrisoarea pastorală a Preafericitului părinte Lucian, Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş şi Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) la mărita Sărbătoare a Învierii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos
Lucian, prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop Major, Onoratului cler împreună slujitor, cuvioşilor călugări şi călugăriţe, iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu
Har vouă şi pace de la Cristos Domnul nostru cel Înviat din morţi!
Întâmpinăm şi în acest an mărita sărbătoare a Paştelui cu inima plină de bucurie şi cu pacea sufletească dătătoare de speranţă, cântând împreună cu Biserica: “Învierea lui Cristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Isus, Unuia celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Cristoase şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Cristos.” (Catavasia Învierii) .
Suntem sub călăuza luminii
În această însemnată Sărbătoare, preaiubiţii mei, ne regăsim cu toţii împreună în Biserică pentru a lăuda tainica lucrare a lui Dumnezeu, care L-a înviat pe Fiul Său din morţi şi pentru a ne face părtaşi luminii cereşti care luminează viaţa noastră a credincioşilor. Suntem aşadar, sub călăuza luminii care ne poartă spre întâlnirea cu Dumnezeu, în această împreună stare a noastră în adunarea liturgică, marcată de bucurie pentru Cel ce a biruit răul, păcatul şi moartea.
“E sărbătoare pe câmpie şi-n suflete e sărbătoare,
Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare,
Sunt Paştile cele frumoase şi-n fire zvonul lor străbate,
Clopotniţa-şi îndoaie trudnic încheieturile uscate.
Veniţi toţi care suferiţi şi plângeţi sub larga’n