Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinel Staicu: Numai un tâmpit putea să îşi falimenteze propria bancă

Publicat in Antena 3, joi 21 aprilie 2011 ·

Dinel Staicu a fost audiat, joi, de un tribunal din Budapesta. Staicu s-a prezentat în faţa judecătorilor cu o înfăţişare total schimbată faţă de cea cunoscută în România.

Staicu a declarat în faţa judecătorilor că nu a încercat să fugă de pedeapsă şi că deja era plecat din România la momentul pronunţării sentinţei.

Dinel Staicu a primit mandat de arestare pentru 11 zile în Ungaria.

Dinel Nuţu nu mai seamănă de nici un fel cu Dinel Staicu. Veţi vedea, în exclusivitate, o faţă a omului de afaceri pe care nu a mai văzut-o nimeni până acum. Arestat la Budapesta, Dinel Staicu recunoaşte într-un interviu acordat Observatorului, că a fost prins chiar când se întorcea, de bunăvoie, în ţară. Dinel Staicu riscă să-şi petreacă Paştele în arestul vecinilor şi a transmis un mesaj de sărbători familiei sale.

Îmbătrânit, nebărbierit şi îmbrăcat în haine militare, pe care le poartă de două zile. Aşa a apărut Dinel Staicu astăzi în faţa judecătorilor din Budapesta. A venit în cătuşe ţinut cu un cablu de un poliţist maghiar.

Dinel Staicu susţine că n-a fugit din România. A plecat fără să ştie că urmează să fie condamnat.

De ce şi-a schimbat numele atunci, dacă n-a vrut să fugă? Dinel Nuţu răspunde.

La trei zile după primirea sentinţei, Dinel Staicu era dat în urmărire prin Interpol. După numele nou. Se zvonea că omul de afaceri a fugit în America de Sud. De fapt, fostul miliţian era mai aproape decât s-ar fi aşteptat oricine.

Dinel Staicu acuză familia ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru prăbuşirea băncii religiilor.

Instanţa ungară a decis ca omul de afaceri român să fie extrădat. Autorităţile noastre au la dispoziţie 10 zile pentru a-l repatria pe Dinel Staicu, dar cel mai probabil acesta îşi va petrece sărbătorile în arestul poliţiei din Budapesta.

@

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°