Reporterii „Adevărul de Seară“ au inspectat alături de viceprimarul Mărinică Dincă şantierul de la kilometrul zero al Craiovei pentru ca cititorii să înţeleagă mai uşor care sunt etapele realizării mega-construcţiei şi care sunt cele mai dificile momente. În prezent, lucrările merg greu din cauza conductelor vechi, care nu apar nici măcar în schiţele municipalităţii.
Pe şantierul de pe Calea Bucureşti nu e mare agitaţie. Bulevardul pe trotuarul căruia se opresc zilnic zeci de trecători, curioşi să vadă ce se petrece în spatele plaselor portocalii, este tranzitat de câteva zeci de muncitori. Autorităţile promit că, după ce vor rezolva problemele cu ţevile care în ultimele săptămâni apar miraculos de sub asfaltul craiovean, se va mări şi numărul lucrătorilor. Responsabil de buna organizare a lucrărilor este Gheorghe Diaconu, dirigintele şantierului.
Click pe poze pentru GALERIE FOTO cu şantierul de la kilometrul zero
Muncitorii sunt nevoiţi să sape manual
În prezent, muncitorii forează de zor pentru a planta pilonii de susţinere a podului, 160 la număr. Important de ştiut faptul că respectivii piloni de care tot vorbesc edilii recent sunt de fapt parte a scheletelor metalice care susţin structura, componente care nu vor fi vizibile la finalul lucrărilor. În jurul acestor piloni vor fi plantate la 11,5 metri adâncime cele 134 de coloane, care de asemenea nu vor fi vizibile, şi care vor sta la baza „picioarelor“ construcţie, doar
nouă la număr.
„Vor fi două cuple, adică două picioare într-o parte şi alta a podului, şi şapte pile, adică picioarele intermediare“, ne explică dirigintele de şantier. Potrivit acestuia, cel mai înalt picior al podului va ajunge la 5,20 de metri, înăţime la care va trece şi linia de tramvai.
Partea de plantare a structurii este de altfel şi cea mai grea. „Sper ca în patru luni să terminăm cu colo