Opoziţia din cele două ţări arabe avertizează puterea că furia populară, concretizată în proteste tot mai intense, a atins un nivel ireversibil. Sursa: REUTERS
Violenţele se intensifică de la zi la zi în Siria şi Yemen, noile ţări lovite de valul de revolte din lumea arabă, după Tunisia, Egipt, Libia şi Bahrain. Peste 200 de manifestanţi sirieni şi cel puţin 120 de protestatari yemeniţi au murit până în prezent în confruntările cu forţele de ordine, în pofida eforturior celor două guverne de a stăvili valul de proteste cu diferite promisiuni de reformă.
În Siria, capitala Damasc şi al doilea oraş ca mărime, Aleppo, până în prezent ocolite de marşurile de protest, au fost zilele acestea scena unor manifestaţii antiguvernamentale organizate, în special, de studenţi. "Siria nu este a lui Assad. Siria este o ţară de oameni liberi", au scandat aceştia, cerând regimului să le respecte libertăţile fundamentale.
Sub presiunea străzii, care se intensifică de la o zi la alta, preşedintele Bashar al-Assad, la putere din 2000, promite reforme ambiţioase din care foarte puţine lucruri s-au concretizat. Marţi, în paralel cu cea mai mare demonstraţie organizată în ultimele cinci săptămâni, de când au loc protestele, guvernul a anunţat că a ridicat starea de urgenţă în vigoare din 1963.
Fără întoarcere
Concesia făcută de regimul Assad nu a împiedicat forţele de ordine să deschidă focul în plin asupra celor 20.000 de sirieni care protestau în oraşul Homs, al treilea ca mărime din Siria. În alte oraşe, precum Deraa, Latakia, Baniyas, în suburbiile Damascului sau în zonele cu populaţie majoritar kurdă, locuitorii au dezvăluit că agenţii de securitate ridică oameni de pe stradă doar pentru simplul fapt că poartă discuţii între ei despre ma nifestaţiile antiguvernamentale. Cei eliberaţi ulterior din arest au acuzat forţele de secur