Moto: Idiot nu e doar cel care gândeşte, spune sau face
o idioţenie, cât mai ales cel care o suportă.
1. Pentru că trimit la Eurovision tot felul de căcaturi.
2. Pentru că ei cred că animalele au drepturi, ca si cum drepturile nu ar fi doar o conventie si ca si cum ai putea sa faci conventii cu cainii de genul: daca eu nu te musc nu ma musca nici tu – hai pune labuta aici si semneaza.
3. Pentru că nu doresc legalizarea prostituţiei ignorând astfel încălcarea drepturilor omului la munca, avantajele fiscale şi de sănătate publică.
4. Pentru că nu legalizează drogurile uşoare deşi alcoolul este legal. E ca şi cum ai legaliza violul cu condiţia să nu mângâi victima pe sâni în timpul actului.
5. Pentru că au condamnat comunismul fără să condamne niciun comunist, cu excepţia lui Nicolae Ceauşescu care era oricum prea idiot pentru a avea vreo vină.
6. Pentru că produc telenovele – şi asta nu ar fi nimic -, dar se mai şi uită la ele!
7. Pentru că aleg oamenii politici în funcţie de charismă (charismă=capacitate sporită de a mânca rahat) şi nu în funcţie de competenţa pe care au avut-o într-o activitate oarecare, înainte de a fi politicieni.
8. Pentru că ei cred că România este un stat democratic în condiţiile în care populaţia de la ţară votează în funcţie de culoarea primarului, uneori de mai multe ori cu morti cu tot, în condiţiile în care votează oameni analfabeţi care nu ştiu cine e preşedinte sau ce e ăla parlament dar primesc o galeata si o sticla de ulei, în condiţiile în care ştiu că dacă nu iese cine trbuie îşi pierd privilegiile şi locurile de muncă obţinute abuziv. Un calcul matematic simplu ne arată că toţi aceşti oameni care „votează democratic” formează majoritatea. De aceea, dintre toate motivele pentru care românii sunt idioţi, pentru ăştia care cred câ în Români