Am crezut pînă în clasa a IX-a în mitul că de numele meu nu se poate face mişto.
Maria era simplu, fără rime, diminutive dubioase sau particule inutile. Bercea era uşor de înţeles, dar nu foarte comun, de o bruscă sonoritate, ca o palmă peste faţă. Am trecut cu capul sus de „Maria Mirabela“, „Maria e fata cu zîmbet de foc“ şi „Maria, Maria, ce nume frumos / La fel ca sufletul din tine“ şi nu mi-a părut niciodată rău că mama mi-a ales un nume atît de comun pentru că puteam să sărbătoresc două onomastici. Dar în 1997 s-a lansat cartela Connex Go şi nimic n-a mai fost la fel. Reclama cu Gyuri Pascu care striga către o Marie invizibilă şi-i arunca cu pietricele în geam a dărîmat mitul şi m-a făcut să mă bucur de o popularitate neaşteptată, care mă agasa şi mă încînta în acelaşi timp.
La fel m-am simţit şi 13 ani mai tîrziu, cînd am intrat în redacţia ziarului unde lucram, ca să aflu că devenisem o celebritate. Aşa am aflat de Bercea Mondial. Informaţiile despre el mi-au venit filtrate de întrebări maliţioase – „Ce mai face naşu’ Băsescu? Merg afacerile din Olt?“. Zile întregi am fost întîmpinată de colegi cu exclamaţia „Ooo, a venit Bercea!“. Am declarat pe Facebook că nu sîntem rude, mi-am făcut un răspuns stas – „Pe el nici măcar nu-l cheamă Bercea“ – şi am aşteptat ca scandalul să se stingă. N-am reuşit de atunci să aflu de ce interlopul din Slatina are numele meu scris în sufragerie cu litere cît un calorifer, dar am căpătat o certitudine: că nici un nume nu e mai presus de miştouri.
Maria Bercea este jurnalistă la revista Esquire.
Am crezut pînă în clasa a IX-a în mitul că de numele meu nu se poate face mişto.
Maria era simplu, fără rime, diminutive dubioase sau particule inutile. Bercea era uşor de înţeles, dar nu foarte comun, de o bruscă sonoritate, ca o palmă peste faţă. Am trecut cu capul sus de „Maria Mirabela“, „Maria e f
