Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Vor să aducă lumină la mormântul părinţilor

Publicat in Adevarul, joi 21 aprilie 2011 ·

Ruxandra şi Andrei Gruia locuiesc în continuare în casa în care tatăl lor le-a împuşcat mortal mama.

Cei doi fraţi sunt mai uniţi ca niciodată şi, atunci când au să îşi spună ceva, o fac prin semne. Rudele cred că tânăra i-a povestit lui Andrei ce s-a întâmplat cu adevărat la 13 aprilie. Ruxandra Gruia (24 de ani) şi-a deschis sufletul şi în faţa moaşei sale, prin intermediul unor discuţii telefonice. „A plâns mult când a aflat adevărul. Mi-a povestit că a fost vizitată de un medic legist în spital care i-a spus că unul dintre gloanţe i-a trecut milimetric pe lângă inimă. Ruxandra şi Andrei vor chema acum, de Paşte, un preot care să le sfinţească locuinţa. Le este foarte greu să locuiească acolo, după tot ce s-a întâmplat“, a povestit femeia.

Trăiau o adevărată dramă

Tânăra vorbea pe messenger cu un prieten apropiat şi îi povestea aproape zilnic prin ce clipe de coşmar trecea. „M-am săturat de atâtea scandaluri. Vreau cât mai repede să plec din această casă. Mama şi cu tata se ceartă tot timpul. Tata nu mă lasă să mă întâlnesc cu iubi, ne vedem pe ascuns. Când o sa plec in Elveţia, o să mă simt liberă“, se destăinuia fata. În ciuda tensiunilor şi a neînţelegerilor, Ruxandra spunea că ţine la ambii părinţii: „Am avut o zi liniştită astăzi. Sper să nu se mai certe nimeni cu nimeni. Aşa cum ţi-am mai spus, părinţii nu ţi-i alegi. Eu îi iubesc pe amândoi la fel“. În ciuda acestei afecţiuni declarate, poliţistul Nelu Gruia şi-a împuşcat soţia şi fiica după ce a aflat că Ruxandra nu era fata lui.

Tânăra vrea să meargă împreună cu fratele ei la mormântul părinţilor, să aprindă o lumânare de Paşte. Ea va trebui să urmeze în continuare şedinte de terapie cu un psiholog , pentru a-şi putea reveni din şocul pe care l-a suferit.

Andrei Gruia nu a fost chemat la audieri

Nelu Gruia a lăsat o scrisoare înainte să se î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 17 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 28 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 32 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 50 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 43 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 57 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°