Le-am ascultat surprins pe mai toate figurile importante ale Partidului Democrat Liberal cum au sarit, imediat dupa demisia lui Ioan Nelu Botis, sa explice cat de onorabil, de demn si de cinstit este si a fost ex-ministrul Muncii. Mai ca ar mai fi avut putin si l-ar fi numit erou. Onorabil, nu?
Auzindu-l pe Ioan Botis cat de mandru isi anunta demisia, cerandu-si si scuze pentru intarzierea de o zi, aproape ca iti venea sa-i plangi de mila. Nu se simtea vinovat de nimic, dar daca tot discuta lumea, na, ce sa mai faci... moral o fi ceva pe undeva.
Despre asta este vorba. Nu a putut sa aprecieze pe loc daca este sau nu cazul sa isi prezinte demisia, ca si cum nu ai putea sa iti dai seama singur daca ai furat sau ai omorat pe cineva in bataie, ci ai nevoie de ajutorul unui prieten si de opiniile apropiatilor.
Si, dupa cum ne-am obisnuit, nicio demisie, nicio numire si nicio schimbare in Guvern fara voia, stiinta si ingaduinta lui Traian Basescu. Astfel, odata ajuns in fata presedintelui, la judecata suprema - ce alt cadou mai bun ar fi putut spera Traian Basescu sa primeasca de Paste?
Evident, raspunsul sefului statului nu a putut fi decat unul. "Domnule, trebuie sa iti dai demisia, altfel nu voi mai putea sustine ca lupt impotriva sistemului ticalosit, ca reformez si modernizez Romania!" - probabil un astfel de schimb de replici trebuie sa fi avut loc intre cei doi eroi.
Cu cat ne gandim mai mult la cazul in sine, cu atat povestea evenimentelor pare si mai greu de inteles. Evident ca pentru Traian Basescu si PD-L, greseala lui Ioan Botis a reprezentat o gura de oxigen uriasa. Iar demisia lui se poate transforma asa in cea mai buna arma de atac.
In realitate, din primele reactii ale celor mai importanti membri PD-L, s-a vazut foarte clar cum demisia lui Botis a fost imediata speculata doar pentru a-s
