- interviu cu Lucian BOIA -

(Apărut în Dilema veche nr. 82 / 2005)

Cum aţi ajuns să scrieţi Jules Verne - Paradoxurile unui mit, carte apărută mai întîi în Franţa, recent tradusă şi la Humanitas?

În adolescenţă am fost foarte pasionat de Jules Verne. M-am întors la el în momentul în care am început să mă ocup de imaginar, iar prima mea incursiune în imaginar a fost o carte despre mitul marţienilor, carte scrisă în colaborare cu o colegă din Franţa de la Universitatea din Nancy şi apărută la München în 1984. Apoi, în Explorarea imaginară a spaţiului, prima mea carte apărută în Franţa, în 1987, m-am interesat şi de celelalte planete. Pînă atunci practicasem o istoriografie destul de pozitivistă, nu mă interesa mitologia istorică. Am descoperit însă cum pe Marte, de pildă, începea să se contureze, începînd cu secolul XIX, un tip de societate proiecţie fidelă a ideologiilor terestre. Astfel, am învăţat singur cum funcţionează imaginarul lumilor din cosmos înainte să-l fi citit pe Gilbert Durand. În acel moment m-am întors la Jules Verne, deşi el „călătoreşte” în cosmos fără să aibă de-a face cu extratereştrii; oricum, caz singular printre ficţionarii de gen din epocă. Cîţiva ani chiar am ţinut legătura cu Societatea „Jules Verne”, am corespondat cu membrii ei, i-am şi vizitat la Amiens, unde se află casa scriitorului şi unde se editează o revistă interesantă care publică documente inedite şi interpretări noi ale operei verniene. După `89 am revenit însă în zone mai apropiate de problematica românească. Am scris Mitologia comunismului şi celelalte studii iniţiate cu studenţi mei, apoi Istorie şi mit în conştiinţa românească. Cum în acest an s-au împlinit 100 de ani de la moartea scriitorului, această carte e una de conjunctură în esenţa ei. Mi-am zis că acum e momentul să scriu, în sfîrşit, o carte despre Jules Verne.

Le Monde v-a comentat extrem