Ca în fiecare an, primăria comunei Batoş respectă sărbătorile pascale, organizând la nivelul comunei, manifestări religioase şi culturale care să cinstească Învierea Domnului.
Anul 2011 nu face nici el excepţie, manifestările fiind sub auspiciul a două mari sărbători creştine, a Învierii Domnului şi a cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Pentru acest an, Hramul Bisericii Ordodoxe va fi sărbătorit în acest an la Goreni, biserica din localitate fiind patronată spiritual de Sfântul Gheorghe. Manifestările organizate cu acest prilej vor avea loc luni, 25 aprilie, în a doua zi de Paşti, şi vor fi găzduite de Căminul Cultural din Goreni. „Aşa cum deja a devenit o tradiţie la nivelul comunei Batoş, se sărbătoreşte Hramul Bisericii în fiecare localitate care aparţine comunei Batoş. Anul trecut de asemenea am respectat această frumoastă tradiţie, cu un program cultural artistic. Anul acesta organizăm Hramul Bisericii Ortodoxe la Goreni, care se află sub patronatul spiritual al Sfântului Gheorghe. Astfel luni , în a doua zi de Paşti vom avea la Goreni un spectacol cultural, cu muzică populară românească, cu dansuri populare româneşti. Am încercat să îi aducem şi pe maghiari, dar din păcate fără succes. Este foarte important să păstrăm această frumoasă tradiţie, şi am spus că decât să mai participăm la Festivalul de la Răstoliţa de pe Valea Mureşului, mai bine organizăm în fiecare sat din comuna noastră acestă sărbătoare”, a declarat Dumitru Cotoi, primarul comunei Batoş.
Urare de Paşte pentru locuitorii comunei
Conducerea Primăriei Batoş îşi exprimă dorinţa ca Sărbătorile Pascale să-i găsesacă pe locuitorii comunei optimişti că vor reuşi să treacă cu bine peste acestă perioadă grea, şi că sprijinul lor în dezvolatarea comunei este unul important. „Cu ocazia Sărbătorilor de Paşte doresc tuturor locuitorilor comunei Batoş să a