Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IBM va construi un centru de cercetare la Tg. Mureş

Publicat in Curierul, joi 21 aprilie 2011 ·

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, şi vicepreşedintele global al IBM Research Thomas Revees au semnat memorandumul de înţelegere pentru înfiinţarea unui centru de excelenţă în cercetare al IBM în municipiu.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, ieri, de Primăria Târgu Mureş, memorandumul de înţelegere pentru realizarea centrului de excelenţă în cercetare al IBM de la Târgu Mureş a fost semnat de primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, şi de vicepreşedintele global al IBM Research Thomas Revees, fiind dublat de un acord de susţinere cu primarii municipiilor Alba Iulia, Braşov, Cluj-Napoca.

Ca urmare a acestor înţelegeri, centrul va angaja cercetători de vârf din zona universităţilor transilvănene, iar instruirea şi perfecţionarea acestora se va face în centrele de cercetare IBM din întreaga lume.

Pe de altă parte, IBM va contribui cu "know-how", expertiză şi va pune patente la dispoziţia centrului. "Iniţiativa va implica universităţi potenţial beneficiare din regiunea centrală a Transilvaniei şi urmează să atragă, pe lângă avantajele specifice, o serie importantă de oportunităţi: instruirea cercetătorilor în cele mai moderne centre de cercetare din lume, angajarea cercetătorilor români şi repatrierea celor stabiliţi în străinătate, stimularea atragerii de fonduri europene sau de altă natură pentru oraşe, universităţi şi administraţia centrală, dezvoltarea regiunii Transilvania în special şi a României în general, inclusiv prin crearea de noi locuri de muncă în Târgu Mureş", se arată în comunicat.

Administraţia din Târgu Mureş şi-a propus să înfiinţeze primul "oraş ştiinţific pentru cercetare şi informatică medicală" din lume, în cadrul strategiei "Digital Mureş", care îşi propune să genereze în următorii ani mii de locuri de muncă prin atragerea de investitori importanţi, atât din zona IT&C, cât şi din zona de cercetare medicală şi

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 12 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 8 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 9 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 8 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 6 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 8 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 11 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 13 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 13 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°