Aşteptări inflaţioniste = neîncredere a publicului, consumatorilor şi participanţilor la piaţă în voinţa şi capacitatea băncii centrale şi a sistemului bancar de a menţine relativ constantă masa monetară, având ca principală consecinţă achiziţia de bunuri şi servicii la preţuri din ce în ce mai ridicate, de teama unor scumpiri viitoare.

Vă temeţi de scumpiri? Probabil la această întrebare veţi răspunde afirmativ, ca majoritatea românilor. În termeni de psihologie economică deci se poate spune că suntem predispuşi la anticipaţii inflaţioniste. Trebuie, prin urmare, să trecem cu toţii pe la psihanalist pentru a ne trata de pulsiuni emoţionale inexplicabile? Cu siguranţă, nu. Vă temeţi de scumpiri pe drept cuvânt, pentru că le-aţi experimentat prea des şi prea brutal în ultimii 20 de ani. Ultimul episod nu are o vechime mai mare decât câteva luni. Aşadar aşteptările inflaţioniste nu numai că nu sunt iraţionale, dar îşi au corespondentul într-o realitate constrângătoare.

Se vor găsi însă destui analişti şi economişti din zona sistemului bancar care să ne taxeze că ne facem singuri rău şi să ne spună că propriile noastre aşteptări inflaţioniste ne împing spre rafturi să cumpărăm produse la preţuri din ce în ce mai piperate, de teama unor noi scumpiri. Voci dojenitoare vor veni şi de la Banca Naţională pentru a ne mustra că dăm prea uşor crezare unor "trăncănitori", care ne ameninţă cu creşteri spectaculoase la preţurile pulpelor de pui. "România mai are mult de lucrat la capitolul aşteptărilor inflaţioniste", vor conchide cu toţii, de ca şi când în rest am fi rezolvat totul, de la problemele structurale şi coerenţa sistemului fiscal, până la disciplina monetară din curtea sectorului bancar.

De fapt, fiind puşi să navigheze într-un mediu economic ostil, românii nu au cum să nu aibă aşteptări inflaţioniste, uitându-se în istoria apropiată şi la rea