Nicicînd ipocrizia presei nu mi se pare mai mare decît atunci cînd subiectul informaţiei pe care o prezintă este abuzul, violenţa în familie. Cînd întreg textul prezentării este presărat cu „micuţa Irina“, „Irinuca“, „cel mai mult are de suferit copilul“, „micuţul Petru“, „fetiţa celor doi de numai trei anişori“, „băieţelul cîntăreţei suferă“ etc. Toate acestea în timp ce ilustraţiile ziarelor sau ale televiziunilor descriu scandalul în cele mai mici şi mai obscene detalii, cohorte de ziarişti se întrec în a transcrie cele mai absurde, mai jignitoare şi mai inutile comentarii ale adulţilor implicaţi în tărăboi. O ştire despre moartea unei vedete sau divorţul unui cuplu din lumea mondenă devine prilej pentru lacrimi ipocrite de reporter sau moderator de talk-show, subiect pentru lungi emisiuni în care sînt aduse în discuţie cele mai intime secrete sau mai josnice acuzaţii, invitaţie la jocul de-a votul pe ecran sau pe net, cu întrebări justiţiare de tipul: „Cu cine credeţi că ar trebui să rămînă micuţa...?“, „Credeţi că soţul a omorît-o pe...?“, „Credeţi că bunicii ar trebui să aibă dreptul să-l viziteze pe micuţul?“ etc. Toate, în numele aşa-zisului drept al publicului la informare.
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajos Am citit, în ultima vreme, pe prima pagină a ziarelor (şi mă refer la cotidiene centrale, de informaţie, nu la tabloide, neapărat), sau am văzut, în prime time, la televizor, pe canale de ştiri, la rubrica breaking news, titluri care conţineau sudălmi grele pe obrazul mamei, reproşuri abjecte între socri şi ginere; am mai văzut sau citit reportaje cu urmăriri şi hărţuieli la grădiniţă, la morminte, îmbrînceli în faţa porţilor pentru a surprinde Salvarea venită la un copil bolnav, contabilizări ale numărului de lumînări aprinse la mormînt sau ale pomenilor făcute de un membru al familiei sau altu
