Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii locali sunt audiaţi în cazul funcţionarului corupt, Traian Ciolan

Publicat in Adevarul, joi 21 aprilie 2011 ·

Membrii comisiei din cadrul Primăriei Reşiţa care se ocupă de repartizarea locuinţelor dau declaraţii în dosarul de corupţie. Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au hotărât ca angajatul Consiliului Judeţean Caraş-Severin acuzat de trafic de influenţă să rămână în arest.

Referent în cadrul Compatimentului Monotorizare Activități Salubrizare, Apă și Deșeuri din cadrul Direcției pentru Monitorizarea Serviciilor Comunitare de Utilități Publice care funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean, Traian Ciolan a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 500 de lei de la un pensionar ce încerca să obţină o locuinţă pentru copiii săi. A pretins că are influenţă asupra membrilor comisiei din cadrul Primăriei Reşiţa care se ocupă de repartizarea locuinţelor.

În timp ce funcţionarul se afla în faţa magistraţilor Curţii de Apel Timişoara, care judecau recursul prin care acesta a atacat decizia Tribunalului Caraş-Severin de arestare preventivă pentru 15 zile, unii dintre membrii comisiei respective dădeau declaraţii organelor de cercetare penală. Anchetatorii vor să afle dacă Traian Ciolan avea vreo legătură cu vreunul din membrii comisiei sau pur şi simplu s-a folosit de numele acestora pentru a pune mâna pe banii bătrânului.

Consilieri audiaţi

“Am dat deja declaraţie la Poliţie cu privire la funcţionarul Traian Ciolan. Mărturisesc că nu îl cunosc pe acest om, dar mi se pare firesc ca anchetatorii să verifice acest lucru. În primul rând, listele pe care noi le facem au la bază criteriile legale impuse de lege, iar aceste liste sunt verificate şi aprobate în plenul Consiliului Local, după care se afişează la loc public”, a declarat consilierul local Tudoriţa Nicula, membru al comisiei care repartizează locuinţele. “Din presă am aflat de funcţionarul Traian Ciolan, după care, de la colegii mei din primărie am auzit că ar fi fost angajat al administra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 27 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 5 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 54 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 2 ore
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

49 de ani de când Nadia Comăneci scria istorie la Montreal. La 18 iulie 1976, marea campioană obţinea primul 10 perfect din gimnastică

News.ro acum 4 ore
Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal, obţinând primul 10 perfect din gimnastica olimpică, la doar 14 ani. A fost începutul unei legende care a cucerit lumea — iar tabela, nepregătită pentru perfecţiune,

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°