Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, efectuează o vizită în Franţa, unde va fi primit joi, 21 aprilie, de preşedintele Nicolas Sarkozy. Liderul palestinian încearcă să relanseze dosarul palestinian în noul context creat de elanul revoluţionar din lumea arabă.
În timp ce în aproape întreaga lume arabă se exprimă în prezent o imensă dorinţă de schimbare, iar în unele ţări peisajul politic s-a modificat radical, vechiul conflict dintre Israel şi palestinieni pare mai îngheţat ca oricând.
Liderul palestinian încearcă să profite însă de această dinamică nouă, să dea un nou impuls acestui dosar aproape uitat de când au început revoltele din regiunea Magrebului.
Atât palestinienii, cât şi Israelul urmăresc cu extrem de mult interes evoluţia situaţiei din ţările arabe, în care ideea de democraţie şi de libertate câştigă teren.
Israelul începe de altfel să imagineze noi scenarii de politică externă, în contextul unor noi raporturi cu vecinii. Noua ambiţie a lui Mahmoud Abbas este crearea unui stat palestinian eventual la toamnă, în momentul în care va avea loc Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Şeful diplomaţiei franceze, Alain Juppé, care se află joi într-o vizită în Tunisia, a dat de înţeles că Franţa şi Uniunea Europeană analizează în prezent mai multe iniţiative destinate să ducă la concretizarea acestei aspiraţii a palestinienilor, de a avea un stat recunoscut de Israel, precum şi pe plan internaţional.
"Palestinienii sunt mai mult decât oricând pregătiţi să formeze un stat şi să-l gestioneze într-un mod credibil şi paşnic", spune Alain Juppé. Fraze de acest gen s-au mai pronunţat însă în trecut, dar ele s-au ciocnit de realitatea de pe teren, unde de fapt palestinienii sunt divizaţi, iar Israelul nu cedează în privinţa unor imperative esenţiale formulate nu numai de palestinieni, ci şi de comunitatea internaţ