Am văzut, săptămîna trecută, cum a hărţuit, mursecat şi manipulat ceauşismul critica de întîmpinare, cîtă încruntare a generat şi determină aceasta deopotrivă în rîndul scriitorimii şi printre rivalii confraţi academo-universitari ai cronicarilor din linia-ntîi. Multă lume se arată nemulţumită de statutul, diletantismul, aroganţa, versatilitatea, proiectele şi efectele manipulatoare ale criticii de întîmpinare – şi totuşi, toată lumea îi ştie de frică, îi cultivă slăbiciunile, îi caută favorurile, o şantajează sentimental, profesional, financiar şi chiar politic, îi monitorizează şi cuantifică verdictele, îşi potriveşte ideile, morala şi stilul conform grilelor acesteia, îi forţează ierarhiile ş.a.m.d.

DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Şir de plecări Caragiale expresionist, cuminte şi coregrafic Referatul pilot al colocviului secţiei de critică a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti din 30 martie crt., semnat de Radu Voinescu, tocmai asta semnalează, ca fenomen de ultimă oră: înflorirea (şi nicidecum deprecierea) criticii de întîmpinare, potenţa ei mediatică, legătura (profitabilă pentru unii, riscantă pentru ceilalţi) dintre edituri, redacţiile ziarelor şi recenzenţi, pentru a conchide că „avem o critică de foarte bun nivel“, slujită de condeie între 30 şi 60 de ani, privilegiate de lumea literară, şi care, în chiar numele acestei consideraţii (impuse ori benevole, nu contează acum), ar trebui să-şi asume rediscutarea ABC-ului meseriei, cu tradiţiile şi prezentul acesteia. Primul adevăr ce rezultă cu ostentaţie din observarea cîmpului de luptă actual este apariţia unei concurenţe feroce, absentă, în formele acestea, pînă mai ieri. Cronicarul de întîmpinare nu are de contrat – conform tradiţiei – numai suspiciunile, rezistenţa şi intrigile scriitorilor –, ci şi un redutabil inamic tricefal: mecanismul de PR editorial, explozia gaz