Corectia balentei de plati este similara cu o amputare, cea a consumului din economie, considera Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei. Ulterior, relansarea economiei depinde de succesul operatiei de amputare.
Deficitul de cont curent s-a corectat cu circa 8% in ultimii doi ani, dupa ce in 2008 se ridicase la aproape 14%. In plus, economia Romaniei a suferit in 2009 o contractie de peste 7% din PIB, iar ajustarea a continuat si in 2010, cand scaderea a fost de 1,3% din PIB.
"Ne-am corectat cu 8% din PIB. Am vrut sa ne corectam cu mai putin, dar nu s-a putut. Evitarea crizei financiare nu este o treaba usoara. Ne-au trecut cartuse firbinti pe la ureche si ar fi bine ca noi, patura de economisti care dezbatem ce s-a intamplat in trecut, sa nu uitam cat de periculoase pot fi crizele financiare", afirma Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei.
Isarescu a explicat ca ajustarea balantei de plati a fost o amputare pentru economie, cand nu ai alternative si trebuie sa tai din consum.