La noi, sistemul de valori şi criteriile profesionale nu sunt cristalizate. Ele permit interpretarea năroadă, improvizaţia, impostura.

Păcatul industriei româneşti de media este că, deşi raportează despre evenimente reale, pe ecran ies tot desene animate pentru copiii proşti. Apoi, umbrele chinezeşti sunt comentate în paginile tipărite sau pe internet. Se îndepărtează cu încă un pas de realitate. Imaginaţia, zelul, convingerile prefabricate transformă oamenii în măşti de carnaval. Prevalează imaginaţia şi procesul de intenţie. „Hai, bă, nu vezi, e evident!" şi apoi fabulaţia se transformă în adevăr. „Am citit în ziar", „am văzut la televizor" garantează veridicitatea faptelor. Oamenii sunt puşi în insectar, primesc etichete, ştampile care îi urmăresc o viaţă.

Argumentul ultim e conspiraţia. „L-a făcut ăla!", „mamă, ce i-au tras-o ăia!", „ăştia-stari, mă!".

Ăştia şi ăia sunt entităţi abstracte de la noi din bătătură sau de peste mări şi ţări. Uite aşa ajungem să credem în basme. În lumea cea mai potrivită pentru apariţia salvatorilor pe cai albi. Tărâmul ideal pentru populismul cel mai deşănţat. Nu se întâmplă numai la noi.

În America, Donald Trump caută prin gunoaie certificatul de naştere al lui Barack Obama pentru a afla dacă preşedintele e legitim. Profită apoi de zgomotul creat pentru a anunţa că, dacă va fi ales preşedinte, va introduce o taxă de import de 25% pentru produsele chinezeşti şi astfel va proteja locurile de muncă „of the hardworking American people".

În Europa, un pitic în căutarea virilităţii pierdute, disperat că pierde alegerile, îşi trimite avioanele în Libia, secondat de un moşneguţ care îşi clamează virilitatea aducătoare de voturi. Gospodina din spatele lor rămâne acasă pentru că ea îşi ia petrolul de la ruşi. Evident, la televizor, totul se petrece sub flamura victorioasă a libertăţii şi democraţiei.