La începutul anilor ’90, jurnaliştii occidentali în misiune la Bucureşti relatau, adesea pe un ton mirat, despre cît de cultivaţi sînt oamenii pe care îi întîlneau pe stradă. Era într-adevăr un paradox să găseşti într-o ţară săracă, izolată şi a cărei producţie culturală e supusă cenzurii atîţia oameni care vorbesc limbi străine, care sînt la curent cu apariţiile editoriale esenţiale, care cunosc patrimoniul naţional şi european uneori chiar mai bine decît cei care au trăit în libertate.

DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a plecat în Belgia Comunismul din cărţi Mulţumim, FILB Nu ştiu ce a mai rămas din ataşamentul de atunci faţă de educaţie şi cultură. Statistici recente plasează România pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte consumul de bunuri culturale. O cercetare Eurostat arată că, dintre toţi cetăţenii Uniunii Europene, românii alocă cel mic buget pentru teatru, cinema, expoziţii, concerte şi carte. Datele nu sînt neapărat surprinzătoare: într-un fel, era de aşteptat ca în ţara europeană cu PIB-ul cel mai mic cheltuielile pentru servicii şi produse culturale să fie extrem de scăzute. De altfel, statisticile arată că există un raport direct între venituri şi bugetele pe care familiile sînt dispuse să le mobilizeze pentru cultură. Irlanda, Norvegia, Finlanda, Germania, Franţa şi Marea Britanie sînt state în care oamenii chiar îşi permit să plătească pentru produse culturale, în vreme ce în ţările mai mici şi mai sărace banii pentru cultură sînt mai puţini. Însă în cazul României, datele prezentate în studiu ne conduc spre concluzii dramatice: din bugetul şi aşa mic pentru cultură, românii dau cei mai mulţi bani pentru radio şi televiziune; mai mult de jumătate din acest buget merge spre achiziţia de echipamente (radio-tv) şi abonament la programe prin cablu, şi doar 6,5% pentru achiziţia de cărţi. Acu