Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lacrimi de bucurie pe chipurile unor familii defavorizate

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 21 aprilie 2011 ·

Sute de familii, din cele cinci suburbii ale municipiului Pascani, au avut surpriza ca ieri sa primeasca pachete cu bunuri si alimente de Paste. Familiile vizate au fost cele cu probleme sociale mari si care au putut fi identificate din discutiile purtate cu cetatenii din zone. Actiunea a fost realizata de organizatia locala a Partidului Social-Democrat Pascani, prin organizatia de tineret TSD. Tinerii politicieni, cu sprijinul seniorilor, au reusit sa faca un numar de 500 pachete, pe care le-au oferit atat familiilor cu probleme sociale din suburbii, cat si din oras. Actiunea a durat doua zile. „Ne-am gandit sa oferim de Paste cateva pachete cu alimente persoanelor neajutorate, cu probleme sociale. Este o perioada grea si nu toti au, in aceste vremuri grele, de sarbatori, ce sa puna pe masa. Nu ne-am gandit la aceasta actiune ca fiind una politica. Sa faci politica pe seama problemelor sociale cu care, intr-adevar, se confrunta multi cetateni este neomenesc. Exista printre noi, de multe ori uitati sau ocoliti de privirile noastre jenate, batrani si copii, uniti prin umilinta si saracie. Sunt oameni pentru care nici Pastele nu reuseste deseori sa aduca suficienta lumina in suflete. Noi, tinerii din TSD, dupa puterile si posibilitatile noastre, dar sprijiniti si de seniorii din PSD, distribuim pachete cu alimente unor familii sarace si ne dorim ca prin aceasta actiune sa facem catusi de putin sarbatorile mai frumoase si mai linistite”, a declarat presedintele interimar TSD Pascani, inginerul Dragos Ionescu. Potrivit tinerilor politicieni, persoanele necajite au putut gasi in pachetul oferit: doua kilograme de faina, unul de orez, un pachet cu zahar, o sticla de ulei, 10 oua, doua batoane cu salam si un pachetel cu drojdie.

De un astfel de pachet a beneficiat, spre exemplu, Florica Mihalache, de 89 ani, din suburbia Blagesti. Batrana locuieste singura, intr

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 18 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 40 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 47 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 58 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 7 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°