În filozofia spectaculară a modului în care percepeam lumea liberă, înainte de 1989, Occidentul era forma supremă a spectacolului civilizaţiei. Era o reprezentaţie uriaşă la care nu aveam voie să tragem cu ochiul, dar pe care o consumam, de la distanţă, prin toate mijloacele pe care le găseam la îndemînă. Neavînd acces la spectacolul în sine, ne însuşeam cu aviditate, cu disperare, prin gaura cheii, toată desfăşurarea simbolistică pe care o întrezăream dincolo de Cortina de Fier. Practicam cele mai diverse forme de evazionism simbolic, încercînd să umplem golul de libertate de la noi, cu semnele lumii civilizate, cu urme de recuzită simbolică şi cu fragmente de spectacol conservat în cărţi, filme, muzici, reviste, haine. Jucam, fără să vrem, în marea reprezentaţie naţională a construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, dar evoluam, în paralel, şi în spectacolul lumii libere, în care ne refugiam imaginar.

DE ACELASI AUTOR Să răcnim Crăciunul! Formidabila armă biologică Spectaculoasele abilităţi ale păsărilor de pradă "În odaie intunerec, în orchestră melodramă" Odată cu Revoluţia din 1989, am renunţat la orice element spectacular care ne amintea de perioada comunistă. Orice formă de rigoare simbolică ni s-a părut, din acel moment, o reminiscenţă a dictaturii. N-am mai vrut să auzim de instituţii care funcţionează în clădiri simbol, de uniforme şcolare, de simbolistică instituţională şi naţională, de valori transfigurate în semne capabile să adune comunitatea în jurul lor. Am prizat libertatea cu aviditatea naufragiatului care e salvat în ultimul moment. Şi am crezut că libertatea se construieşte de la sine, se alimentează din definiţia ei, neavînd nici o legătură cu stabilirea unei noi ordini. Fără să ne dăm seama, în entuziasmul general, am aruncat la gunoi, peste noapte, exact ceea ce preţuiam la spectacolul libertăţii occidentale, pe care