Ce roman cu mistere ar putea să dicteze pe reportofon Sorin Ovidiu Vîntu. După ce i-a oferit o probă lui Sebastian Ghiţă, care l-a şi înregistrat, SOV pare la începutul unui roman foileton de senzaţie, cu rackeţi, morminte secrete pe dealurile Moldovei şi cu amintiri dintr-o tinereţe deocheată petrecută, ai zice, numai printre ţigani, puşcăriaşi şi bandiţi în devenire.

Auzindu-i confesiunile, m-am tot întrebat cînd îi va spune SOV lui Ghiţă: „Sper că mă înregistrezi, ca să nu vorbesc degeaba!” Fiindcă după ce te străduieşti aproape 20 de ani să-ţi confecţionezi o imagine de onorabilitate, nu te poţi face singur de interlop şi de „bandit bătrîn”, în faţa cuiva cu care te-ai certat la cuţite, dacă n-ai de gînd să-ţi faci publice memoriile, indiferent de consecinţe. Şi asta mai ales cînd ştii că şi Parchetul e cu ochii pe tine.

Intrînd în postura de memorialist SOV şi-a supralicitat personajul care este, încercînd să-şi impresioneze interlocutorul. El a îngropat, zice, sute de rackeţi, cărora – dă de presupus – le-a venit de hac prin interpuşi. Nu l-aş fi crezut nici dacă ar fi zis zeci de rackeţi şi cred că nici Sebastian Ghiţă nu l-a luat în serios cînd îl înregistra. Pe vremea cînd poza în omul de afaceri cu un trecut misterios, SOV era un personaj interesant. După confesiunile pe care i le-a făcut lui Sebastian Ghiţă, Vîntu pare dornic să-şi construiască o imagine de mare interlop care îşi previne inamicul că nu ştie cu cine are de-a face. Dacă SOV i s-ar fi lăudat fostului său amic de afaceri că „a îngropat” doi, trei rackeţi, ca să-l sperie, asta ar fi fost de crezut. Dar cu sutele de rackeţi despre care zice că au trecut cu ajutorul său la cele veşnice pe dealurile Moldovei cred că Sorin Ovidiu Vîntu l-a făcut să rîdă pe cel pe care voia să-l sperie.

Sau te pomeneşti că SOV s-a săturat să-l tot scoată avocaţii din arest preventiv şi s-a gîndit