Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amendamente critice faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Publicat in Curierul, joi 21 aprilie 2011 ·

Trei europarlamentari din grupul ALDE au introdus amendamente la proiectul de raport privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, prin care cer ca UE să nu-şi fixeze ca termen-limită pentru integrare anul 2011 şi îşi exprimă "îngrijorarea profundă legată de corupţie", citează Mediafax. Astfel, europarlamentarii Jens Rohde, Alexander Alvaro şi Jan Mulder propun introducerea unui amendament care să menţioneze "îngrijorarea profundă legată de corupţia din statele membre" şi subliniază că "Uniunea Europeană trebuie să stabilească standarde de luptă împotriva corupţiei bazate pe criterii şi standarde cuantificabile". De asemenea, cei trei introduc amendamente prin care cer ca UE să nu-şi fixeze anul 2011 ca termen-limită pentru aplicarea acquis-ului Schengen în cazul României şi Bulgariei. Concret, proiectul de decizie propus de Consiliu şi transmis Parlamentului prevede explicit că "începând de la data XXXX 2011, dispoziţiile acquis-ului Schengen (...) se aplică Republicii Bulgaria şi României" în raporturile acestora cu celelalte state membre. "În măsura în care reglementează eliminarea controalelor asupra persoanelor la frontierele interne, dispoziţiile respective se aplică începând cu XXXX 2011 frontierelor aeriene". Jens Rohde este europarlamentar olandez membru al grupului liberalilor din PE (ALDE). El nu este membru al comisiei LIBE, ci al Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie. Alexander Alvaro este eurodeputat german, membru al Partidului Liber Democrat (Freie Demokratische Partei) şi al grupului ALDE din PE. Jan Mulder este membru al Partidului Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD) din Olanda şi de asemenea membru al grupului ALDE din PE. Amendamentele celor trei au fost înregistrate la Comisia LIBE până la expirarea termenului-limită, respectiv la începutul acestei săptămâni. Amendamentele vor fi dezbătute şi supuse votului odată cu

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 39 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 39 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 54 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 48 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 21 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 25 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°