Vama Moraviţa, de unde ture întregi de vameşi au fost ridicaţi de D.N.A. şi arestaţi pentru corupţie, e locul unde s-au implementat de-a lungul ultimilor ani mai multe proiecte finanţate din fonduri europene având ca temă combaterea corupţiei. Banii respectivi par să fie irosiţi, cum irosiţi sunt şi banii investiţi în dotări de ultimă oră pentru depistarea traficului de ţigări în acelaşi punct vamal, respectivele echipamente fiind ori neutilizate, ori operate necorespunzător. Până acum aproape toate proiectele guvernamentale sau europene legate de combaterea corupţiei şi a traficului cu ţigări în zona Moraviţa au eşuat lamentabil.
Bani comunitari pentru proiecte cu efect zero
Deşi arestările făcute recent de D.N.A. au demonstrat că în zona Moraviţa corupţia devenise un mod de viaţă pentru o bună parte a personalului ce deservea Biroul Vamal, acesta s-a numărat, în ultimii ani, printre destinatarii mai multor proiecte ce au vizat combaterea şi prevenirea corupţiei în sistemul vamal.
Unul dintre cele mai recente proiecte de acest gen, făcute din bugetul Phare, în valoare de 700.000 de euro, s-a numit, sugestiv, „Măsuri anticorupţie pentru Poliţia de Frontieră şi Vamă” şi a fost derulat „cu succes” în parteneriat cu Guardia Civil, din Spania, pe o perioadă de 14 luni. Ca şi alte proiecte similare, puţin ancorate în realitate, acest proiect şi-a propus nişte obiective abstracte, gen „elaborarea şi implementarea de măsuri anticorupţie eficiente în cele două structuri, ameliorarea capacităţii instituţionale a acestora de prevenire şi combatere a corupţiei interne”.
Prima dată, cu banii europeni s-a realizat o analiză privind problematica corupţiei la nivelul Poliţiei de Frontieră Române şi al Autorităţii Naţionale a Vămilor, ca şi când ar fi fost un fenomen cu care cele două structuri s-ar fi confrun