Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Speculatorii au preferat SIF5 şi Dow Jones

Publicat in Bursa, vineri 22 aprilie 2011 ·

După creşterile importante de miercuri, cotaţiile Dow Jones s-au menţinut în cea mai mare parte a timpului uşor pe plus şi în penultima şedinţă a săptămânii. În partea a doua a zilei s-a observat însă, pentru scurt timp, şi o tendinţă negativă pe scadenţa scurtă. Variaţiile nu au fost însă la fel de ample ca în şedinţa precedentă. Pe segmentul SIF direcţia a fost mai degrabă una mixtă, cu variaţii nu foarte ample. Ca urmare, volumul schimburilor de pe întreaga piaţă Sibex a fost unul în scădere, până la ora 17.15 fiind încheiate circa 2000 de contracte cu o valoare de 12 milioane lei.

Segmentul financiar a atras cea mai mare cotă de lichiditate, DESIF5 fiind lider în topul instrumentelor tranzacţionate cu peste 1200 de contracte realizate până la ora precizată. S-au consemnat tranzacţii pe trei din cele patru scadenţe disponibile, termenul scurt (iunie), fiind preferat de investitori. Pentru aceasta, până înspre ora prânzului, cotaţiile au evoluat pe plus. Apoi preţul a intrat pe minus dar a revenit destul de rapid pe o creştere modestă până în jurul orei 16.00, când a intrat din nou pe teritoriu negativ, fiind atinse apoi minimele zilei. La ora 17.15 cotaţia DESIF5 iunie valora 1,62 lei/acţiune, în scădere cu 1,21%. Pentru iunie DESIF5 pierdeau 0,26% iar pentru finalul anului curent tendinţa era uşor pe creştere cu un avans de 0,06%, pe un volum mic.

Simbolul DEDJIA_RON a fost preferat pentru aproape 800 de contracte realizate până la ora 17.15. Cotaţiile futures de la Sibex ale celui mai urmărit indice de pe mapamond au avut o evoluţie preponderat pozitivă toate scadenţele tranzacţionate, în ton cu evoluţia de pe piaţa futures din SUA.

DECEBAL N. TODĂRIŢĂ După creşterile importante de miercuri, cotaţiile Dow Jones s-au menţinut în cea mai mare parte a timpului uşor pe plus şi în penultima şedinţă a săptămânii. În partea a doua a zilei s-a observ

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum o ora
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 7 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum o ora
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Horoscop pentru miercuri, 16 iulie 2025. Ziua aduce noutăți în plan familial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 37 minute
Berbec Esti vedeta zilei. Beneficiezi de multa energie și de șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea si modul de relationare cu ceilalti. Sunt momente favorabile pentru a începe un program de îngrijire corporală, pentru înnoirea garderobei s

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Google a semnat un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidroelectrică în SUA. Este cel mai mare pact corporativ din lume pentru energie curată

Mediafax acum 25 minute
Acordul dintre Google și Brookfield Asset Management include acorduri inițiale de achiziție de energie pe 20 de ani, în valoare totală de 3 miliarde de dolari, pentru energia electrică generată de două centrale hidroelectrice din Pennsylvania. Gigan

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.239. Trump anunță că SUA au livrat noi arme Kievului: „Zelenski nu trebuie să atace Moscova!”

Gandul acum 39 minute
Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 16 iulie 2025, în a 1.239-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Donald Trump a afirmat că deja au fost expediate arme către Ucraina, notează Reuters. Trump, vorbind cu presa, a

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°