Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR Călători anulează peste 80 de trenuri de Paşte

Publicat in Romania Libera, joi 21 aprilie 2011 ·

CFR Călători anunţă că, în perioada 23, 24 şi 25 aprilie peste 80 de trenuri de pe mai multe regionale din ţară vor fi anulate deoarece traficul de călători se va diminua, iar opt trenuri vor fi introduse suplimentar pe regionalele Iaşi, Suceava şi Galaţi, potrivit NewsIn.

CFR Călători informează că, în perioada 22 - 25 aprilie 2010, pentru adaptarea capacităţii de transport la traficul de călători estimat cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, în programul de circulaţie se vor efectua unele modificări.

Astfel, pentru preluarea traficului de călători de pe cele mai utilizate relaţii, vor circula suplimentar un număr de opt trenuri, iar pentru cele mai solicitate destinaţii din ţară, trenurile de călători vor fi suplimentate cu peste 40 vagoane.

Totodată, precizează CFR Călători, în zilele de 23, 24 şi 25 aprilie, când traficul de călători se va diminua, vor fi anulate unele trenuri de rang superior, precum şi unele trenuri personale regionale, acestea din urmă fiind comunicate la nivel local.

De asemenea, în perioada 21 - 26 aprilie, trenurile de călători cele mai solicitate vor fi suplimentate zilnic cu un număr de peste 40 de vagoane, pe cele mai importante relaţii: cu plecare din/către Bucureşti Nord către/din Timişoara, Craiova, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Braşov, Oradea, Cluj Napoca, Deva, Târgu Mureş, Sighetu Marmaţiei, Suceava, Piatra Neamţ, Bacău, Iaşi, Galaţi, Constanţa.

"Pentru a evita aglomeraţiile de la casele de bilete din ajunul sărbătorilor, CFR recomandă călătorilor să-şi procure din timp legitimaţiile de călătorie. Acestea se pot cumpăra cu anticipaţie beneficiind de o reducere între 5-13%, pentru orice destinaţii şi ranguri de tren de la: toate staţiile şi agenţiile de voiaj CFR, on-line de pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau de la distribuitorii autorizaţi (agenţii de turism), de la automatele de vânzare din sta

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 9 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum o ora
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum 21 minute
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 36 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Belarus şi-a suspendat participarea la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa

G4Media acum o ora
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat un decret privind suspendarea de către Belarus, cel mai apropiat aliat al Rusiei, a participării sale la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE), relatează AFP. Decretul, semn

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°