Pe Maria şi Viorel Graură i-am ntâlnit acasă la ei, în casa bătrânească din satul Boholţ.
Doi oameni drepţi, harnici şi frumoşi, ca toţi cei pe care i-am văzut în călătoria noastră prin Ţara Făgăraşului. Ne-a dus acolo Daniela, fata lor, care ţine, în Făgăraş, un restaurant.
"De la maica am învăţat toate bucatele astea pe care le-aţi gustat", ne spusese Daniela, când ne pornisem să-i lăudăm sarmalele de post, la Casa Terra. "Numai să vedeţi ce sarmale bune face mama!"
La Boholţ, mai întâi ne-am aşezat la masă. Ia, aşa, ca să gustăm bucatele şi să vedem că se adeveresc vorbele Danielei. Apoi am început să-i iscodim pe cei ai casei, despre mâncare, despre vremuri apuse, în vreme ce Daniela începuse a scoate de prin lăzi iile, fustele, broboadele cele vechi.
"Eu sunt mai mare decât ea cu cinci ani", îşi aduce aminte nenea Viorel cum a cunoscut-o pe tanti Maria. "Ea a fost mai tânără decât mine. Era o fata înăltuţă, frumuşică şi drăgălaşă şi mie mi-a plăcut de ea. Ne întâlneam de sărbători la horă, afară în câmp, apoi la şezători: se adunau fetele într-o casă şi acolo mergeam noi feciorii, şi fiecare se lega de o fată care-i plăcea". "Dar numai fete şi feciori din sat", intră-n vorbă tanti Maria. "Dar numai din cei cu avere, că fata pleca de acasă. Era important ca băietul să fie harnic, să aibă avere, bătătură şi să fie bun. Aşa s-o nimerit! Eu am învăţat de la mama să fiu gospodină: să fac mâncare, să văd de vaci şi de purcei. Trebuia să fiu harnică. Am învăţat, că trebuia să punem mâna să facem, că părinţii aveau treabă la săpat de fasole, napi, cartofi".
O întreb cum gătea, ce gătea? "Apăi n-aveam oale mari, dar făceam mâncare destulă. Dar mâncarea de bază era, dacă era familia mare, mămăliga. Şi dimineaţa şi seara. Se făcea cu brânză, cu lapte, cu papară. Numai la amiază se mânca pâine cu slănină". "Mâncam 3-4 inşi din
