Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hidroelectrica a pierdut 210 milioane de euro din contractele cu “băieţii deştepţi”

Publicat in Cotidianul, vineri 22 aprilie 2011 ·

Hidroelectrica a vândut energie electrică sub preţurile de pe piaţă, în cantităţi care au depăşit producţia proprie disponibilă, şi a achiziţionat energie la preţuri peste cele din piaţă pentru a acoperi contractele sale de vânzare, iar din această afacere a pierdut aproape 900 de milioaane de lei, cel puţin. Concluzia apare într-un raport al SAR.

Preţul mediu din contractele bilaterale încheiate de Hidroelectrica cu furnizorii privaţi de energie, aşa-numiţii băieţi deştepţi, a fost de 102 lei/MWh în 2009, în condiţiile în care preţul mediu de pe piaţa de energie (pe piaţa administrată de OPCOM), de la finalul lui 2008 pentru livrare în 2009 a fost de 170 de lei, potrivit unui raport al Societăţii Academice din România (SAR): Dată fiind cantitatea de 11,6 TWh de energie contractată bilateral, ar rezulta, potrivit SAR, o pierdere de 788 de milioane de lei, la care s-ar mai adăuga alte aproape 10 milioame, din pierderile cauzate de preţurile pentru energia exportată, mai mici decât ce putea obţine compania pe piaţa OPCOM, scrie e-nergia.ro.

"În 2009, toate producţia disponibilă a Hidroelectrica pentru piaţa concurenţială a fost vândută în termeni necompetitivi, prin aceste contracte încheiate anterior. Cu toate acestea, până la sfârşitul anului 2009, unele dintre aceste contracte pe termen lung, netransparente, a expirat şi aproximativ 2 TWh ar fi fost disponibili pentru licitaţia competitivă pe OPCOM începând cu anul 2010. Cu toate acestea, conducerea Hidroelectrica a aprobat, în 2009, extinderea a unora dintre aceste contracte "băieţii deştepţi" pentru încă cinci ani, într-adevăr la preţuri uşor mai mari. Deşi condiţiile din aceste contracte nu sunt publice, se pare că preţul din aceste contracte este negociabil anual. Nu e clar de ce aceste contracte în derulare nu pot fi negociate la preţuri comparabile cu cele pentru contractele de un an pe OPCOM" s

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 24 minute
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 2 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Marius Tucă Show începe marți, 4 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 44 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 51 minute
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 4 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 4 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

ANPC, sfaturi pentru achiziţionarea produselor de post: Cumpăraţi din locuri autorizate, verificaţi eticheta produselor, fiţi atenţi la data de expirare / În trecut, comisarii ANPC au găsit etichete de post cu ingrediente de origine animală

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oferit mai multe sfaturi pentru cumpărarea produselor de post şi recomandă cetăţenilor să cumpere produsele din locuri autorizate, să verifice eticheta şi să se asigure că sun

Președintele interimar Ilie Bolojan și Mark Rutte, discuție despre securitatea României și sprijinul pentru Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică

SuperLiga: Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt, scor 2-0 / Victorie importantă pentru dinamoviști

HotNews acum 36 minute
Echipa bucureşteană Dinamo a învins luni seară, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea sibiană FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 29-a din Superligă, scrie News.ro. Dinamo a avut un gol anulat, în minutul 11, dar a reuşit să deschidă scorul

Vicepreşedinte CNAS: Ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent / Platforma informatică a prezentat perioade de indisponibilitate, după care, începând cu 7 februarie, nu a mai funcţionat deloc pe componentele importante / Este învechită

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Larisa Mezinu, a afirmat, luni seară, că a existat o situaţie fără precedent, platforma informatică a sistemului medical nu a mai funcţionat deloc din 7 februarie pe componentele cele mai im

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

0°/10°
mar.

1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°