O sală de gimnastică din Ţara Bascilor, Spania, şi-a schimbat strategia de marketing reorientându-se spre clienţii nudişti. Sala din Arrigorriaga este prima care susţine cauza celor care preferă să facă mişcare goi, anunţă BBC.
"Am observat că, odată cu criza, tot mai puţini oameni vin la sală. Eu nu sunt un nudist, însă nu am nicio problemă cu preferinţele oamenilor", a explicat patronul localului, Merche Laseca. Înainte de a transforma sala de sport într-una dedicată exclusiv nudiştilor, proprietarul a făcut cercetări să vadă dacă merită investiţia. În aceeaşi regiune, două piscine publice ofereau sesiuni lunare de înot pentru nudişti. În plus, în fiecare an în apropierea localităţii Sopelana, are loc un cros unde toţi participanţii aleargă goi.
"Suntem deschişi către noi activităţi", explică Maite Vicuna, preşedintele Asociaţiei Naturiste din Ţara Bascilor, care a acceptat timp de o săptămână provocarea de a merge la sala pentru nudişti alături de alţi colegi. Un sondaj de opinie realizat la finalul experimentului a aflat că 90% dintre membrii grupului consideră că au beneficiat din plin de mişcarea fizică fără haine. "Să faci sport fără haine e natural şi mult mai confortabil", a comentat Vicuna.
Scepticii consideră că, totuşi, sportul pe dezbrăcate nu este aşa comod. Ei motivează spunând că hainele pentru gimnastică s-au inventat pentru că, într-adevăr, ajută la eficienţa mişcărilor. "Fiecare cu părerea sa. Dar eu cred că este cel mai neigienic lucru din lume", declară un patron al unei sali de gimnastică "tradiţionale" din Bilbao. "În mod normal, hainele îţi reţin transpiraţia. Dar dacă eşti dezbrăcat, ce se întâmplă cu transpiraţia? Pe aparate? Pe podea? Sau pe persoana de lângă tine", a adăugat Idoya Echevarria.
O sală de gimnastică din Ţara Bascilor, Spania, şi-a schimbat strategia de marketing reorientându-se spre clienţii nudişti.