În aceste zile, când bucureştenii sunt chemaţi la un referendum asupra unei noi organizări a oraşului, când sunt puse pe tapet perenele probleme de igienă ale municipiului – calitatea apei potabile, salubrizarea străzilor şi a spaţiilor publice, poluarea aerului, ba chiar şi pericolul reprezentat de nesoluţionata problemă a câinilor vagabonzi – dl dr. Mihail Mihailide, la rubrica „Jurnal de jurnale“, face trimitere la Memoriile celebrului dr. C. D. Severeanu, interesante şi pitoreşti sub raportul scriiturii, din care aflăm care era odinioară starea de sanitaţie a Capitalei noastre, deloc mulţumitoare încă de atunci. (...)
Potrivit istoricilor, actul de naştere al Bucureştilor datează din 20 septembrie 1459, fiind vorba de un hrisov în limba slavonă de redactare/redacţie medio-bulgară semnat de Vlad Ţepeş şi înmânat unui anume Andrei pentru recunoaşterea unor proprietăţi. O precizare însă se cuvine: e vorba de cel mai vechi act păstrat, deoarece multe dintre hrisoavele cancelariei Ţării Româneşti au pierit pentru totdeauna în urgiile de tot felul care s-au abătut asupra acestei părţi de lume şi a poporului ei, între care devastatoare şi repetate invazii, cutremure, incendii, inundaţii, ba chiar a furturilor – o lipsă, poate, de prevedere, faţă de acestea din urmă, a strămoşilor.1 Mai exact, hrisovul domnesc întărea posesia supra obcinilor de la Ponor (Oltenia) şi scutirea de unele dări – vama oilor, a porcilor, cositul fânului, alibinăritul etc. – pentru numiţii Andrei, Iova şi Drag. Important este însă faptul că textul pergamentului menţionează nu numai anul, 6968 (adică, 1459), dar şi locul „eliberării“ actului respectiv: cetatea Bucureşti. Legenda potrivit căreia numele aşezării ar proveni de la ciobanul Bucur (unii îl cred: pescar/boier/haiduc) se întâlneşte, e adevărat, încă de la 1761, într-un manuscris al călugărului franciscan Blasius Kleiner,
