Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PRIMARI DE LEGENDĂ Povestea medicului-edil care a murit în închisoare după ce a dezvoltat reţeaua electrică şi cea de tramvaie din Capitală

Publicat in Adevarul, vineri 22 aprilie 2011 ·

Fost preşedinte al Crucii Roşii Române, de trei ori ministru al Sănătăţii, liberalul Ioan Costinescu s-a aflat de două ori în fruntea administraţiei bucureştene şi a reuşit să iniţieze proiecte pentru dezvoltarea oraşului care a început să se extindă tot mai mult.

SONDAJ Ce-au făcut cei 81 de primari pe care i-a avut Bucureștiul? Alege-l pe cel mai bun

Cine-a dărâmat Bucureștiul pentru a-l mulțumi pe dictator?

Cum a reuşit un general de cavalerie să rezolve problema traficului şi a locuinţelor sociale în Bucureşti?

Doctorul Ioan E.Costinescu(1871-1951) a fost un membru important al Partidului Liberal şi va fi ministru în mai multe rânduri, de trei ori aflându-se în fruntea Ministerului Sănătăţii.

La vârsta de 52 de ani, el ajunge primar al Capitalei, funcţie pe care o va avea timp de trei ani, în primul său mandat.

Ca primar, Costinescu a avut un rol important în electrificarea oraşului şi dezvoltarea reţelei de tramvaie electrice.

(foto: RATB)

Istoricii amintesc că în perioada a condus Capitala a avut loc şi primul campionat de box profesionist şi primul campionat de oină între cluburi.

Este şi o perioadă fructuoasă în care se va înfiinţa Fabrica de Încălţăminte Ursul SA, dar şi „Lăptăria oraşului”, deşi mai existau 120 de lăptării mai mici.

Povestea edilului care a inventat cea mai mare serbare populară din Capitală. Vezi cum se distrau bucureștenii acum 75 de ani!

Atunci a fost construit cartierul Andronache şi Balta Albă, cel de-al doilea după includerea în planul oraşului a satului Dudeşti-Cioplea.

Tot în timpul lui Costinescu este înfiinţat Institutul de Igienă şi Sănătate Publică, a scris Gheorghe Parusi în cartea sa "Cronologia Bucureştilor".

Generalul din timpul molimei de febră tifoidă din București. Vezi cum s-a luptat cu epidemia!

Ist

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°