crucifix în lemn şi argint

Impus de împăratul Constantin ca simbol al creştinismului, crucifixul a fost protagonistul unei serii infinite de interpretări, de la marii maeştri la simpli artizani, care pentru a ajunge la patosul contemplativ şi forţa expresivă s-au axat pe materiale disparate precum lemnul, fildeşul, coralul, bronzul, pietre dure, cristalul de rocă.

Paradoxal, prima apariţie a crucifixului în secolul al II-lea după Christos a fost o caricatură reprezentând un crucifix cu cap de măgar, însoţit de scrierea „Alexamenos adora Dio". Această imagine nu era o blasfemie, aprecia Franco Cardini, istoric medievist, deşi era un simbol al sacrificării lui Christos. Invocaţia era plină de durere şi lipsită de speranţă şi a fost asimilată cu strigătul lui Christos pe cruce.

Crucifix din lemn, opera lui Johann Franz Schwanthaler

Parcursul în jurul crucii este spinos chiar de la începutul istoriei creştinismului şi nu e sigur că iconografia lui Christos crucificat a dominat imaginea spirituală a noilor credincioşi. Între secolele II şi IV au fost diferite figurări ale lui Christos, unele ca un filosof în mijlocul altor gânditori, altele traversând alegoria împărţirii pâinii şi peştelui, iar în altele, apare reprezentat ca Bunul Păstor.

Este notabilă fraza „In hoc signo vinces" (Sub acest semn voi învinge), care era scrisă pe o cruce în viziunea împăratului Constantin înainte de Bătălia de la Ponte Milvio, în 312. Oficial, creştinismul ca religie de stat a fost dorit de împăratul Teodosie în 380 şi de atunci Crucea începe un parcurs al credinţei şi iconografiei cu puterea sa de a ilumina. În Evul Mediu, dezvoltarea istorică a creştinismului a devenit „istoria adevăratei cruci", reluând tema ciclului frescelor de Piero della Francesca, şi se considera că ea a salvat lumea de la cutremure şi de la alte dezastre. În acea vreme, toată lumea c