Sînt întrebat de îngeri: mai ai aripi?
Sînt întrebat de îngeri: mai ai aripi?
Mai poţi la trîntă să te iei c-un puf
De păpădie-n aprigul văzduh?
Mai ştii de melci cleioşi trupul să-ţi aperi,
Cînd stai pe-o rînă-n dosul casei vechi
Ca să pîndeşti cum cad în cărămida
Adîncii magazii, perechi-perechi,
Razele-amiezii, pîrjolind omida
Şi-ţi sfîrîie pe-o plită roua grea
Umbrită de tandreţea unui brustur?
Mai ai curajul blînd cu o andrea
Să-nţepi şopîrle, c-un chibrit să-l usturi
La tălpi pe Domnul care s-a lungit
Din iarba groasă pîn’la infinit?
De dezvoltat…
Troilus şi Cresida
Tot luau clepsidra,
Privind cum se scurge
Nisipul c-un dulce
Îndemn la răsfăţuri
Neţinute-n hăţuri…
Îngerii noştri sînt mai deştepţi…
Îngerii noştri sînt mai deştepţi!
Scot curcubeie cînd nici nu te-aştepţi
Şi le-ntind, prin odăi, peste pat,
Făcîndu-ne somnul mai ondulat,
Cu visele-n şapte topite culori
Ce te iau, adormită, de subsuori
Şi te trag de sub pături şi, goală,
Te lasă să umbli c-o portocală
Pe unde mi-e şi ruşine s-o spun,
Ci doar te împroşc cu parfum…
Să intru-n măruntaiele cuvintelor…
Să intru-n măruntaiele cuvintelor,
Să pipăi crinul în lăuntrul lui
Plin de parfumul atotrăbdător,
Roua, ce nu-şi dă miezul nimănui,
S-o lin rostogolesc în palma-mi grea,
Din fluturi maţele subţiri să zmulg
Şi să le-atîrn în prapuri scurşi abia
De sîngele lor fraged. Şi-apoi surd,
Cu nici un cîntec la urechea-n rană,
Să mă întorc iar blînd, în mîini c-o cană,
Şi să-l întreb pe Dumnezeu, încet,
Despre furnicile din sticlele de-oţet
Şi
