Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regula jocului

Publicat in Observator Cultural, vineri 22 aprilie 2011 ·

Mai întîi cîteva consideraţii oarecum comune, dar utile în logica articolului de faţă. Daniel Cristea-Enache este unul dintre criticii literari realmente importanţi ai ultimului deceniu românesc. Descinde din tradiţia critică şaizecistă, ea însăşi rezultat al unei reconectări profitabile la dinamica şi plurivalenţa discursului interbelic. Deţine o claritate a punctelor de vedere pe care nu o sacrifică nici măcar atunci cînd anumite circumstanţe îl obligă la disimulare. Şi cine trebuie să înţeleagă înţelege foarte bine exact ceea ce trebuie. Mai ales că niciodată nu lasă impresia că vreo forţă exterioară sieşi îi poate determina sau deturna intenţiile şi acţiunile. Pentru el totul e alegere şi opţiune. În deplină cunoştinţă de cauză şi cu siguranţă de sine. Asta îl face plauzibil şi în zona entertaiment-ului cultural, perimetru în care zăboveşte doar atît cît să nu-i strice.Aproape un profil Programul său critic demarat editorial în 2001 prin Concertul de deschidere a continuat cu Bucureşti Far West (2005) şi cu Timpuri noi (2009). E de presupus că, respectînd modelul ciclurilor electorale – după cum precizează într-un loc –, autorul va oferi publicului, o dată la patru ani, cîte o nouă colecţie de recenzii. Aceasta este componenta cea mai solidă de pînă acum a activităţii lui Daniel Cristea-Enache. Fragmentarismul implicit e compensat de viziunea panoramică asupra literaturii unei perioade de timp, viziune dedusă dintr-un proces de adăugare continuă şi supravegheată. Autorul şi-a expus în repetate rînduri concepţia despre genul cronicii de întîmpinare. Transcriu aici cîteva rînduri din Argumentul volumului din 2009: „Am prejudecata excelenţei actului critic, dar şi pe cea a consecvenţei cronicarului literar. Diferenţa dintre acesta şi simplul recenzent e că ultimul semnează texte disparate, fiindcă n-a găsit ceva mai profitabil, în timp ce primul scrie săptămî

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 4 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 4 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 7 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 9 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 6 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 10 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 5 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Moscova amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA

HotNews acum 13 ore
Rusia a promis sâmbătă „represalii” Ucrainei, după ce aceasta a lansat cu o zi înainte rachete americane ATACMS, un tip de atac prezentat de Kremlin drept o linie roşie în conflict, potrivit AFP. „Aceste acţiuni ale regimului de la Kiev, care este s

Reparaţiile la Podul Giurgiu-Ruse vor fi reluate pe partea bulgară de săptămâna viitoare

HotNews acum 12 ore
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie. Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de MAE, lucrările

FOTO Demisie la The Washington Post, după ce ziarul a respins o caricatură cu patronul Jeff Bezos în genunchi în fața lui Trump, oferindu-i un sac de bani

HotNews acum 6 ore
Caricaturista Ann Telnaes a publicaţiei americane The Washington Post (WP) a demisionat de la acest ziar după ce conducerea i-a respins o caricatură prin care sugera că patronul cotidianului, Jeff Bezos, încearcă „să obţină favoruri din partea lui D

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/8°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

2°/10°
mar.

5°/12°
mie.

6°/11°