În perioada Paştelui, mai multe instituţii şi-au redus sau prelungit programul de lucru. Vineri, 22 aprilie, programul este normal pentru majoritatea instituţiilor de stat. Pentru cei care nu şi-au făcut cumpărăturile pentru Paşte, supermarketurile şi-au prelungit programul până la ora 24.
Asistenţa medicală în Bucureşti va fi asigurată de nouă spitale, printre care Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca sau Universitar. Serviciul de Ambulanţă din Capitală va avea program normal. Solicitările vor fi preluate la numărul de telefon 112.
Instituţiile de utilităţi E.ON sau Enel vor avea caseriile închise luni, în a doua zi de Paşte. Dispeceratele de urgenţă vor funcţiona non-stop, inclusiv luni.
Băncile au vineri program mai scurt, iar luni vor fi închise, cu excepţia anumitor unităţi din cadrul hypermarketurilor sau mall-urilor.
Agenţiile de voiaj CFR vor avea sâmbătă, 23 aprilie program de lucru normal, iar în prima şi a doua zi de Paşte vor fi închise.
Toate oficiile poştale vor fi închise luni, 25 aprilie, în a doua zi de Paşte, dar sâmbătă, 23 aprilie, vor funcţiona după program normal de lucru.
Metrorex a anunţat că în noaptea de Înviere, 23-24 aprilie, metroul va circula toată noaptea, la un interval de circa 20 de minute.
În noaptea de Înviere, RATB va prelungi programul de circulaţie pentru 13 linii de transport în comun, până la ora 5.30 dimineaţa. Programul prevede plecări din cartiere spre zona centrală începând cu ora 22, iar din zona centrală spre cartiere începând cu ora 22.30, la intervale de 30 de minute.
Supermarketurile din Bucureşti vor fi închise pe 24 aprilie, dar vor avea program prelungit până la ora 24 sâmbătă şi program normal începând de luni, a doua zi de Paşte. Andreea Orosz
În perioada Paştelui, mai multe instituţii şi-au redus sau prelungit programul de lucru. Vineri, 22 aprilie, pro