Poliţiştii de Rutieră vor fi prezenţi, în perioada sărbătorilor, în intersecţiile din municipiu şi în celelalte oraşe din judeţ pentru a-i depista pe şoferii care au consumat alcool. De asemenea, începând de la primele ore ale dimineţii cele opt Logan-uri dotate cu radare „inivizibile” vor vâna vitezomanii de pe drumurile naţionale, dar şi motocicliştii care obişnuiesc să se plimbe în zona Meseşului.
La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii rutieri vor acţiona cu cele 8 radare din dotare, pe itinerariul:
- DN1F ( Valea Almaşului – Poarta Sălajului – Zimbor şi Sărmăşag – Bobota );
- DN1C ( Ileanda – Bârsău Mare – Căpâlna );
- DN1H ( Jibou – Şimleu Silvaniei – Nuşfalău );
- DJ191C ( Crasna – Vîrşolţ );
- În municipiul Zalău pe Bulevardul Mihai Viteazul, strada gheorghe Doja şi strada Simion Bărnuţiu.
“Acţiunea va viza respectarea regulilor de circulaţie, de către conducătorii auto pe linia vitezei, precum şi respectarea regulilor de circulaţie de către motociclişti”, explică Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.
De asemenea, în cursul zilei de luni radarele vor acţiona pe sectoarele de drum, astfel:
- DN1F ( Valea Almaşului – Sîmnihaiu Almaşului – Zimbor, precum şi în localitatea Sărmăşag );
- DN1H ( Jibou-Mirşid şi Şimleu Silvaniei – Nuşfalău);
- DJ108D ( Cehu Silvaniei – Sălăţig );
- DJ108G (Horouatu Crasnei);
- DN1C – Ileanda – Dăbâceni - Glod;
- În municipiul Zalău pe Bulevardul Mihai Viteazul şi strada 22 Decembrie 1989.
“Poliţiştii vor urmări respectarea regulilor de circulaţie de către conducătorii auto, vizând cu precădere depăşirile neregulamentare”, mai spune Cristea.