Bibliografia poetului, prozatorului, jurnalistului şi memorialistului Ion Vlasiu (1908–1997), atât cât se cunoaşte până acum, e incompletă şi, fireşte, insuficient sistematizată în cărţile în care a fost publicată, de cele mai multe ori selectiv. Biografii săi, Octavian Barbosa1, Dan Grigorescu şi I. Oprişan2, nume însemnate ale culturii naţionale, recurg adesea la informaţiile puse la dispoziţie de scriitor sau de unii dintre membrii familiei celui ce a scris Drum spre oameni.
Începuturile sale literare stau sub semnul avangardismului, iar colaborarea la revista Herald (1933)3 e concludentă sub multiple aspecte.
Relaţiile literare şi culturale cu scriitori precum Miron Radu Paraschivescu, Geo Bogza, Ion Vitner, Saşa Pană, Nicu Caranica, Olga Caba, Eduard Mezincescu, Wolf Aichelburg, Grigore Popa şi alţii i-au stimulat interesul şi pasiunea spre formele novatoare ale poeziei, prozei şi picturii din primele decenii ale secolului trecut.
Epistola trimisă lui Camil Baltazar (1902–1977) clarifică opţiunile din tinereţe, curiozitatea pentru aspectele iconoclaste ale artei noi şi fixarea într- un realism dur, neconcesiv şi perfect adecvat naturii sale. Această epistolă e generată de o intervenţie publicistică aparţinând cronicarului literar Alexandru Căprariu (1929–1988), care observă cu discernământ şi eleganţă itinerariul lui Ion Vlasiu în naratologia românească.
Şi, în fine, cealaltă epistolă, destinată lui Perpessicius, scrisă cu o anume veneraţie, reia problema portretului, pe care i l-a şi terminat, realizând, în final, un bust impunător. Epistolele lui Ion Vlasiu se cuvin a fi adunate, adnotate şi publicate cât mai curând, întrucât conţin o sumă extrem de valoroasă de ştiri şi precizări care contribuie la rescrierea biografiei sale.
*
[Bucureşti, 18 mai 1962]
Dragă maestre Baltazar,
Vă mulţumesc pentru
