Voi prezenta mai jos reacţiile a doi scriitori importanţi faţă de propriul trecut. CNSAS ne-a comunicat de curând concluziile la care a ajuns privind dosarele lui N. Breban aflate în arhiva instituţiei. Trei la număr, dintre care cel dintâi are 13 volume, cuprinzând perioada 1972-1988. După cum se ştie, Consiliul USR, al cărui membru N. Breban este, a decis să solicite dosarele tuturor membrilor săi din legislaturile 2005-2009 şi 2009-2013.
Un motiv în plus pentru solicitare, în cazul lui N. Breban, l-a constituit candidatura sa la preşedinţia USR în 2009. CNSAS ne-a comunicat fragmente din cele trei dosare, toate de urmărire, deschise după întoarcerea scriitorului din Franţa, unde părea la un moment dat a fi voit să se refugieze. Romancierul a publicat pe site-ul „Contemporanului” un răspuns amplu la acuzaţiile care i se aduc. A doua reacţie îi aparţine lui Ioan Es. Pop: e vorba de o scrisoare pe care poetul ne-a adresat-o cu rugămintea de a o face publică. Precizăm că a fost scrisă din proprie iniţiativă, în condiţiile în care nimeni nu i-o ceruse, poetul neocupând nici o funcţie prevăzută de lege care să facă necesară o investigare de acest fel.
Deşi CNSAS a crezut de cuviinţă să supună justiţiei dosarele de colaborare cu Securitatea ale lui N. Breban, în ce mă priveşte, aş vrea să-mi mărturisesc nedumerirea. Nu rezultă că N. Breban ar fi semnat un angajament şi nici a fi avut un nume de cod, în afara aceluia – Baltag – din primul dosar de urmărire din 1972. Un dosar de reţea nu există. Se face la un moment dat referire la „angajamentul scris” din „august 1974”, fără alte precizări. Concluzia CNSAS de colaborare se sprijină pe convorbiri repetate ale lui N. Breban cu ofiţeri de Securitate şi, nu în ultimul rând, cu generalul Pleşiţă, ca şi pe două declaraţii olografe din 1974 şi respectiv din 1975, semnate cu numele real, în care N. Breban face p
