La cinci luni după ce a câştigat premiul pentru "maşina europeană a anului", Nissan Leaf a primit şi distincţia mondială pe 2011, scrie Telegraph. Astfel, a devenit primul autovehicul electric care câştigă "World Car of the Year".
Premiul a fost decernat producătorului japonez în cadrul Salonului Auto de la New York, Nissan învingând în finală modelele Audi A8 şi BMW Seria 5.
"Este o bucurie enormă pentru noi faptul că primul vehicul electric vândut în masă, la nivel mondial, a câştigat prestigiosul titlu. Această distincţie îl aduce pe Leaf la acelaşi nivel de mobilitate, performanţă şi manevrabilitate cu maşinile pe benzină", a declarat Carlos Ghosn, preşedintele Renault-Nissan, la primirea premiului. El a fost completat de şeful Nissan America: "Acum a venit timpul pentru zero emisii".
Celelalte categorii ale "World Car of the Year" au fost câştigate de: Ferrari 458 Italia (cea mai performantă maşină); Aston Martin Rapide (cel mai bun design); Chevrolet Volt (cea mai bună maşină eco).
Câştigătoarele din anii trecuţi ale "maşinii anului" sunt: VW Polo (2010), VW Golf (2009), Mazda 2 (2008), Lexus LS460 (2007), BMW Seria 3 (2006), Audi A6 (2005).
Nissan Leaf este o maşină electrică de cinci locuri, echipată cu 48 de baterii litiu-ion. Acestea oferă o putere de 107 CP şi o autonomie de 150 de kilometri.
La cinci luni după ce a câştigat premiul pentru "maşina europeană a anului", Nissan Leaf a primit şi distincţia mondială pe 2011, scrie Telegraph. Astfel, a devenit primul autovehicul electric care câştigă "World Car of the Year".
Premiul a fost decernat producătorului japonez în cadrul Salonului Auto de la New York, Nissan învingând în finală modelele Audi A8 şi BMW Seria 5.
"Este o bucurie enormă pentru noi faptul că primul vehicul electric vândut în masă, la nivel mondial, a câştigat p