Dorel Costin Moscu, asociat în cadrul societăţii comerciale Marion Production 98 SRL, din localitatea Cumpăna, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins pe picior greşit de lucrătorii Serviciului Rutier. Potrivit Registrului Comerţului, SC Marion Production 98 SRL are ca principal obiect de activitate „producţia şi conservarea cărnii" şi deţine 12 puncte de lucru. De asemenea, Moscu apare şi în SC Selena Imperial SRL.
În seara zilei de 18 aprilie, în jurul orei 20.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Brăila l-au oprit şi identificat în trafic, pe DE 584, în afara localităţii Viziru, pe Dorel Costin Moscu, de 41 de ani, din municipiul Constanţa, care efectua un transport rutier public de mărfuri cu autospecializata, proprietatea firmei la care este asociat. Poliţiştii i-au solicitat acestuia documentele personale şi ale autovehiculului, constatând că licenţa de transport este expirată din data de 8.09.2009, fapt pentru care i s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului transportului rutier public, conform Codului Penal. Registrul Comerţului informează că Moscu apare în SC Marion Production 98 SRL, dar şi în Selena Imperial SRL. Societatea comercială Marion Production este condusă de Dorel Costin Moscu, Ion Lazăr şi de Marioara Lazăr şi are ca principal obiect de activitate „producţia şi conservarea cărnii". Unitatea comercială mai sus precizată deţine, pe lângă abatorul din Cumpăna, puncte de lucru în municipiul Constanţa, în municipiul Mangalia, în oraşele Năvodari, Cumpăna şi Techirghiol. Per total, SC Marion Production 98 SRL deţine 12 puncte de lucru pe raza judeţului Constanţa. Datele de bilanţ arată că, în 2007, cu 14 salariaţi, societatea a derulat afaceri în valoare de 4.081.728 de lei, obţinând un profit brut de 87.853 de lei. În anul 2008, cu 21 de angajaţi, aceeaşi firmă a declarat ca cifră de afaceri suma de 11.632.333 de